Jucătorii de la FC Farul, în stand-by

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jucătorii de la FC Farul, în stand-by

Sport 19 Ianuarie 2011 / 00:00 933 accesări

După ce a anulat reunirea lotului cu o săptămână, din cauza lipsei utilităţilor la stadion şi a restanţelor financiare către jucători, conducerea de la FC Farul i-a anunţat pe jucători că o parte dintre probleme s-ar putea rezolva în zilele următoare. Astfel, oficialii constănţeni au promis că jucătorii vor încasa vineri o parte din salariile datorate pe ultimele patru luni, iar săptămâna viitoare stadionul va fi alimentat cu apă şi va fi reluată furnizarea agentului termic. În plus, se pare că gruparea de pe litoral a achitat restanţele jucătorilor aflaţi în vederea echipelor din Liga I, Scărlătescu, Vajou şi B. Rusu, pentru a-i împiedica să-şi depună memorii la federaţie şi să plece liberi de contract. Promisiunile i-au determinat pe o parte dintre fotbaliştii de pe litoral să renunţe pentru moment la ideea de a-şi căuta alte echipe. „Am fost anunţat că luni este reunirea lotului şi voi aştepta până atunci să văd ce se va întâmpla la Farul. Dacă se vrea să se continue, voi rămâne la Constanţa, pentru că îmi doresc să-mi ajut echipa de suflet, unde am crescut ca jucător. Dacă nu ni se vor achita restanţele, înseamnă că nu se doreşte să se meargă înainte. Nu vreau să mă grăbesc însă, astfel că voi lua o decizie clară abia săptămâna viitoare”, a spus portarul Alexandru Răuţă. Portarul în vârstă de 23 de ani a adăugat că, dacă nu se va rezolva situaţia de la FC Farul, şi-ar dori să ajungă la Săgeata Năvodari. „Aş vrea să evoluez la o echipă care se luptă pentru promovarea în prima ligă”, a recunoscut Răuţă jr.

Taguri articol


12