Jucătorii ghanezi, întâmpinaţi cu urale la întoarcerea acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jucătorii ghanezi, întâmpinaţi cu urale la întoarcerea acasă

Sport 07 Iulie 2010 / 00:00 371 accesări

Sosirea jucătorilor ghanezi pe Aeroportul Internaţional “Kotoka” din Accra, a fost întâmpinată cu urale de mii de suporteri ghanezi care au dorit astfel să le mulţumească pentru rezultatele obţinute la CM din Africa de Sud. Primii fani au ajuns la aeroport cu şase ore înaintea sosirii preconizate a lotului şi au început să danseze. Avionul “Stelelor negre“ a întârziat două ore, iar jucătorii au fost întâmpinaţi cu urale, cu steaguri fluturând, cu trompete şi cu un banner pe care era scris “Vă iubim, eroii noştri, sunteţi mândria Ghanei şi a Africii“. „Lumea întreagă îşi va aminti ceea ce au realizat aceşti băieţi. Ei au arătat un fotbal de calitate şi au fost eliminaţi doar de ghinion“, a declarat unul dintre suporteri, Kwasi Amponsah. „Aţi ţinut sus steagul Ghanei şi pe cel al Africii“, le-a spus jucătorilor adjunctul ministrului sporturilor din Ghana, Nii Nortey Duah. Apoi, mijlocaşul Stephen Appiah afirmat că Ghana va aborda ediţia a 20-a a Cupei Mondiale, care va avea loc în 2014, în Brazilia, cu alte ambiţii: „Am făcut tot ce am putut, dar şansa nu a fost de partea noastră. În 2014, vom merge în Brazilia cu intenţia de a ne lupta pentru primele locuri“. Formaţia Ghanei a fost eliminată în sferturile de finală ale CM de către naţionala Uruguay-ului, în urma executării loviturilor de la 11m. Ghana a fost singura reprezentantă a Africii calificată din grupele ediţiei 2010 şi ar fi putut deveni prima echipă africană în semifinalele Cupei Mondiale în întreaga istorie a competiţiei.



12