Jucătorii olandezi au purtat banderole negre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jucătorii olandezi au purtat banderole negre

Sport 23 Iunie 2008 / 00:00 515 accesări

Componenţii reprezentativei Olandei au purtat banderole negre, sîmbătă, la meciul cu Rusia, din sferturile de finală ale Campionatului European, în memoria fiicei fundaşului Khalid Boulahrouz, decedată după ce s-a născut prematur. “Este un moment care poate întări spiritul de echipă, deoarece unul dintre jucători se află într-o astfel de situaţie, foarte tristă. Mai mulţi jucători sînt foarte apropiaţi de Khalid şi tragedia sa priveşte toată echipa”, a declarat selecţionerul Olandei, Marco van Basten. Khalid Boulahrouz a decis să rămînă alături de naţionala olandeză pînă la finalul turneului, în ciuda tragediei pe care a trăit-o. “A fost foarte dificil. Cu toţii sntem trişti pentru el, dar ne pare bine că a rămas alături de noi”, a declarat mijlocaşul Rafael van der Vaart. Fiica internaţionalului olandez Khalid Boulahrouz, Anissa, născută prematur, a decedat, miercuri seară, imediat după naştere. Jucătorul olandez a părăsit antrenamentul şi cantonamentul naţionalei Olandei, după ce soţia sa, Sadia, a fost internată cu complicaţii. El a revenit în cantonament şi s-a pregătit din nou cu echipa Olandei, vineri seară.

Taguri articol


12