Jucătorii Viitorului au intrat în atenţia lui Victor Piţurcă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Jucătorii Viitorului au intrat în atenţia lui Victor Piţurcă

Sport 05 Septembrie 2012 / 00:00 749 accesări

După un început de sezon în care acomodarea cu prima scenă a fotbalului românesc s-a făcut mai anevoios, FC Viitorul Constanţa pare să fi trecut peste orice trac. “Grădiniţa“ lui Gică Hagi începe să impresioneze tot mai mult în Liga 1, în faţa unor formaţii cu mari pretenţii şi în acest campionat. Dacă până acum s-a spus că primele confruntări au fost împotriva unor adversari de un calibru mai mic, jocul cu FC Vaslui a demonstrat că puştii lui Gică Hagi pot fi adevărate “mine de aur“. Jucători în care marile cluburi nu au crezut la un moment dat au primit o şansă importantă la FC Viitorul, iar acum îşi croiesc drumul visat. Deşi fără experienţă la acest nivel, Iancu, Lazăr, A. Chiţu, Bejan, Mladen, V. Rusu, Bălaşa, Cârstocea, Vaştag sau Puţanu au demonstrat că fotbalul românesc nu duce lipsă de valori. Lipseşte însă încrederea majorităţii conducătorilor de a oferi tinerilor posibilitatea de a arăta pe teren că nu sunt cu nimic mai prejos decât fotbaliştii aduşi pe sute şi milioane de euro din Portugalia. “Regele“ Hagi a dat credit pe deplin proiectului său, iar satisfacţiile nu întârzie să apară, echipa fiind răsplătită cu aplauze şi de cei aproximativ 6000 de constănţeni care au luat loc în tribunele stadionului “Farul“ la confruntarea cu FC Vaslui.

Jocul bun al “găştii nebune“ de pe litoral nu putea fi trecut cu vederea nici de selecţionerul primei reprezentative a României. În cadrul conferinţei de presă susţinute la reunirea lotului pentru partidele cu Estonia şi Andorra din preliminariile CM 2014, selecţionerul Victor Piţurcă a mărturisit că a rămas plăcut surprins de tinerii jucători ai Viitorului, iar la următoarele convocări nu ar fi exclus să îşi îndrepte atenţia mai mult şi către Constanţa. „Se poate să convoc jucători şi de la Viitorul Constanţa, pentru că m-au impresionat puştii lui Gică Hagi. M-am bucurat că din spate vin jucători tineri, care pot ridica nivelul echipelor naţionale. Au jucat foarte bine cu Vasluiul, nu s-a văzut nicio diferenţă şi chiar au fost superiori la un moment dat“, a precizat selecţionerul.



12