Ieri, Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru plafonarea salariilor profesorilor şi pentru Codul de dialog social. Ce să mai comentez? Mi se pare că este cea de a 13-a asumare, în ultimii doi ani, dacă nu greşesc, şi de data asta sper să fie chiar cu ghinion, apropo de numărul buclucaş!
În schimb, am preferat să mă abţin de la orice comentarii pripite în legătură cu recentele declaraţii făcute de Traian Băsescu, aşa încât să mă pot pronunţa după ce urmăresc reacţia clasei politice şi a opiniei publice. M-a uimit, totuşi, absenţa unor puncte de vedere măcar notabile din partea PDL-ului. Cu trei excepţii anemice, tot partidul a preferat să sufle în iaurt sau să bage capul în nisip, ca struţul. Bănuiesc că oamenii ăştia sunt terorizaţi de Traian Băsescu de-a binelea...
Atunci când toată lumea îl credea pe preşedintele ţării intrat într-o oarecare \"adormire\", ca spionii, \"jucătorul\" şi-a făcut reintrarea în arenă de-a dreptul în trombă. Ce mai contează că o asemenea atitudine belicoasă şi brutală, ca să nu spun chiar de mahala, dă de pământ cu Statul de Drept, calcă în picioare Constituţia şi are efecte negative asupra imaginii României în Europa!?! Aţi văzut vreodată un jucător cu \"scrupule\", care să nu facă orice este posibil, nu doar legal, pentru a câştiga?! Asta este mentalitatea lui Traian Băsescu şi preşedintele şi-a dat încă o dată arama pe faţă.
N-am să recapitulez tot ceea ce aţi auzit sau aţi citit în ultimele 24 de ore despre această ieşire la rampă a şefului statului, deoarece presa a vuit, literalmente, în legătură cu respectivul subiect. Vreau să fac doar precizarea că, spre deosebire de majoritatea gazetarilor, eu mă raliez opiniei acelor analişti sau jurnalişti, mai puţin numeroşi decât ceilalţi, care cred că reacţia, catalogată de unii drept \"bezmetică\", pe care a avut-o Traian Băsescu, îi face un bine lui Vasile Blaga. Da! \"Jucătorul\" i-a ridicat mingea la fileu \"căprarului\" şi i-a întărit poziţia în PDL. Prin datul ăsta cu pumnul în masă, din cauza temperamentului său coleric, preşedintele a ignorat riscul de a radicaliza taberele din partid. Dacă până acum toţi jucau comedia \"Antantei\", de acum încolo bătălia va fi pe faţă, fără menajamente ipocrite, ceea ce este în avantajul stilului bărbătesc pe care îl practică \"buldogul\" devenit \"căprar\". Vom trăi şi vom vedea în zilele următoare ce se întâmplă în PDL, pentru că toţi suntem teribil de curioşi...
Ce aş mai râde ca lovitura \"jucătorului\" să se dovedească, de fapt, un luft monumental! Ar fi singura şansă de supravieţuire pentru această formaţiune politică.