Județul Constanța a devenit membru asociat la CS FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consiliul Județean Constanța sprijină fotbalul tomitan

Județul Constanța a devenit membru asociat la CS FC Farul

Sport 13 Februarie 2015 / 00:00 3509 accesări

       Proiectul inițiat de Consiliul Județean Constanța (CJC) de a readuce echipa-fanion a fotbalului tomitan, FC Farul, în Liga 1 a mai făcut, ieri, câțiva pași importanți. Astfel, în cadrul ședinței CJC a fost supus aprobării proiectul de implicare în sprijinirea grupării de pe litoral. Acesta a conținut patru puncte importante: aderarea CJC ca membru asociat; condiția ca, în Adunarea Generală a FC Farul, CJC să aibă o pondere de două treimi, indiferent de numărul membrilor asociați; desemnarea ca reprezentant al CJC în cadrul CS FC Farul a lui Gabriel Diceanu, actualul purtător de cuvânt al CJC, și împuternicirea acestuia de a semna actele adiționale la actul constitutiv referitor la statutul clubului.

„În proiectul pe care-l supunem aprobării, intrăm ca membru asociat în Adunarea Generală a CS FC Farul. Acest lucru nu implică, în afara cotizației stabilite la 5.000 de lei pe an, niciun fel de altă obligație. În momentul în care se va opera la Judecătorie și se va schimba statutul asociației, va avea loc Adunarea Generală, care va stabili ce se va întâmpla pe viitor la FC Farul. Condiția pusă de Consiliul Județean Constanța este să aibă două treimi din voturi, astfel încât nicio decizie să nu poată fi luată fără acordul reprezentantului județului Constanța. Având în vedere importanța acestui club și ce înseamnă FC Farul pentru județul Constanța, am considerat că, în aceste condiții, putem colabora. De altfel, am alocat pentru fotbalul de performanță din județ suma de 1,7 milioane de lei, care va fi acordată pe bază de proiecte, conform legii”, le-a transmis consilierilor județeni vicepreședintele CJC Cristinel Dragomir.

CS FC FARUL CONSTANȚA A IEȘIT DIN INSOLVENȚĂ

Totodată, au fost prezentate situația în care se află FC Farul din punct de vedere juridic și financiar, dar și obiectivele de performanță pentru viitorul apropiat. „CS FC Farul Constanța a ieșit din insolvență pentru că nu mai are datoriile istorice. Acestea s-au șters, pentru că cei care se puteau înscrie la masa credală nu au făcut-o, iar termenul de prescriere de cinci ani a trecut. Ca atare, tot ceea ce este aprobat, și noi avem încredere în decizia judecătorului, este acest plan de reorganizare, care nu cuprinde datorii. Pur și simplu, în cadrul acestui plan de reorganizare sunt niște condiții cu privire la sumele maxime care pot fi achitate și faptul că nu se pot face plăți decât cu acordul celui care supraveghează reorganizarea. Ca obiective, totul este clar. Anul acesta vrem să formăm o echipă competitivă, iar din sezonul viitor să atacăm promovarea. Vrem să sprijinim Fotbal Club Farul pentru ca pe viitor să revină în prima ligă”, a spus Cristinel Dragomir.

       Conform ședinței Adunării Generale a Membrilor Fondatori a CS FC Farul, desfășurată la 30 ianuarie, din Comitetul Director vor face parte Giani Nedelcu - în calitate de președinte, Marian Diaconescu și Gabriel Diceanu, reprezentant al Consiliului Județean Constanța - membri, în timp ce membrii cu drept de vot în Adunarea Generală sunt județul Constanța, prin CJC - reprezentant Gabriel Diceanu, Costinel Stan, Marius Pușcași, Marian Diaconescu și Giani Nedelcu. În plus, FC Farul va depune un  proiect pentru a obține finanțare de la CJC, intitulat „Constanța se pune în mișcare. Fotbal pentru sufletul Dobrogei”.

Taguri articol


12