Cercetările efectuate într-un dosar care viza exploatarea ilegală de piatră a scos la iveală alte ilegalităţi care au condus, în final, la trimiterea în judectă a unui executor IFN sub acuzaţia de abuz în serviciu. În dosarul iniţial, ce îl privea pe Mugurel Pană, proprietarul terenului din cadrul carierei Sitorman şi al societăţii care efectua exploatarea minieră şi asigura transportul mărfii la baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, procurorii au dispus scoaterea sa de sub urmărire penală întrucât probele administrate la dosar nu îl inculpau.
SUSPICIUNI Potrivit rechizitoriului, în luna august 2009, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au depistat, în localitatea Mihail Kogălniceanu, trei autocamioane şi un buldoexcavator care aparţineau firmei SC Analog Trans SRL, al cărei patron este Mugurel Pană, utilajele fiind folosite pentru activităţi miniere de excavare şi transport a produsului ,,şplit’’(amestec de pământ şi pietriş). În urma verificării documentelor, poliţiştii au descoperit două avize de însoţire a mărfii, în care era specificat că se livrează 29.900 tone de piatră pe unul, 31.200 tone pe altul, către SC Framaco-Epik-Metiş JV SRL Constanţa, titulara unui contract de lucrări de construcţii şi de amenajare a unor clădiri şi căi de acces în beneficiul bazei militare NATO din Mihail Kogălniceanu. În autocamioane se afla însă şplit, produs inferior din punct de vedere calitativ şi valoric. Terenul pe care se afa exploatarea minieră era în proprietatea societăţii Crasher Sit 07 SRL, administrată tot de Pană. Verificările efectuate la acea dată la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale au arătat că atât SC Analog Trans SRL cât şi SC Crasher Sit 07 SRL nu deţin licenţe de explorare şi nici licenţă de exploatare a resurselor minerale pe teritoriul judeţului Constanţa, fapt ce a creat suspiciuni legate de încălcarea art. 57 din Legea minelor. Din verificarea facturilor fiscale ale societăţilor Analog şi Framaco au rezultat indicii de comitere atât a infracţiunii de executare de activităţi miniere supraterane de exploatare a resurselor minerale fără permis sau licenţă, cât şi a infracţiunii de evidenţiere în actele contabile a unor operaţiuni fictive, săvârşită prin furnizarea scriptică a unor cantităţi semnificative de piatră cu scopul de a fi prelucrată şi utilizată în cadrul lucrărilor de construcţii de la unitatea militară din M. Kogălniceanu, materialul livrat fiind, de fapt şplit.
SECHESTRU În mai 2011, procurorii constănţeni au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra întregii capacităţi de producţie şi transport a societăţii lui Pană, asupra conturilor bancare ale acestuia dar şi asupra societăţii Analog Trans Ovidiu, partea responsabilă civilmente, până la concurenţa sumei de 250.000 euro, valoarea estimată a posibilului prejudiciu, aşa cum erau rezultatele din datele de anchetă de atunci. În momentul în care i s-au adus la cunoştinţă lui Pană măsurile dispuse în cauză, s-a constatat că un număr de 10 utilaje (şapte capete tractoare, două semiremorci şi un excavator) ce aparţineau SC Analog Trans au fost executate silit, într-un dosar ce se afla pe rolul Judecătoriei Constanţa, şi care avea ca obiect recuperarea unei creanţe de către SC NBG Leasing IFN SA, executorul IFN fiind Ştefan Marian Tănase.
ACUZAŢII Cu toate că Judecătoria dispusese suspendarea provizorie a executării, Tănase a organizat o licitaţie pentru cele 10 utilaje, care nu a fost făcută publică şi nu a avut loc la sediul Analog Trans, iar administratorul Mugurel Pană nu a fost anunţat. Mai mult, utilajele au fost vândute la preţuri mult mai mici decât cele reale - preţul începerii licitaţiei a fost de 268.014, 50 de lei şi utilajele au fost vândute cu 269.000 de lei, singurului ofertant. Anchetatorii au stabilit că evaluarea utilajelor nu a fost făcută corect, acestea valorând, de fapt, 155.755 de euro, nu 41.500 de euro. Conform rechizitoriului, în ceea ce îl priveşte pe Mugurel Pană, a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară în urma căreia a rezultat că acesta a înregistrat corect în contabilitate facturile de intrare şi cele de vânzare, iar referitor la cantitatea de produse, aceasta a fost achiziţionată pe bază de factură de la societăţi care îndeplineau condiţiile de autorizare şi licenţiere impuse de Legea minelor. Astfel, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală a lui Pană şi ridicarea sechestrului .