Parchetul Tribunalului Constanţa a trimis, ieri, pe rolul instanţei dosarul în care un bărbat din Techirghiol este acuzat de tentativă de omor deosebit de grav. Mustafa Halit, de 29 de ani, a atentat la viaţa fratelui său, Samir Halit, pe fondul unui conflict mai vechi. Mărul discordiei dintre cei doi fraţi este concubina agresorului, Buha Bahîr, care în timp ce Mustafa Halit s-a aflat în penitenciar, a trăit cu fratele acestuia. Supărarea lui Mustafa Halit a răbufnit, luna trecută, pe 18 februarie, cînd acesta şi-a înjunghiat fratele în abdomen cu un briceag iar apoi a fugit. Tatăl celor doi, care a asistat la întregul eveniment, l-a dus pe rănit cu un autoturism la sanatoriul din localitate. De acolo, Samir Halit a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde a suferit o intervenţie chirurgicală. Din raportul medico-legal reiese că victima a suferit o leziune care necesită 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare - dacă nu apar complicaţii. Medicii legişti au apreciat că vătămarea suferită i-a pus viaţa în primejdie lui Samir Halit. În timpul audierilor, Mustafa Halit şi-a recunoscut fapta, motivînd că îi era frică de fratele său, deoarece ştia că acesta poartă mereu un cuţit la el. Declaraţia sa nu coincide cu cea a martorilor implicaţi direct în eveniment, care afirmă că lucrurile au stat oarecum invers şi că agresorul şi-ar fi înjunghiat fratele cu intenţie. Anchetatorii spun că bărbatul este recidivist, el fiind condamnat în 2006 de Tribunalul Constanţa la doi ani de închisoare tot pentru tentativă de omor. Halit a executat în Penitenciarul Poarta Albă condamnarea şi a fost eliberat condiţionat pe 19 decembrie 2006 cu un rest de pedeapsă neexecutată de 248 de zile.