Judecat pentru că şi-a ucis mama, apoi a dat foc locuinţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecat pentru că şi-a ucis mama, apoi a dat foc locuinţei

Eveniment 22 Martie 2014 / 00:00 922 accesări

După două luni de anchetă, procurorii constănţeni au finalizat urmărirea penală şi l-au trimis în judecată, vineri, în stare de arest preventiv, pe Maximilian Popescu, pentru omor calificat. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, care va stabili data primei înfăţişări. Potrivit anchetatorilor, bărbatul este acuzat că şi-a ucis mama şi apoi a incendiat apartamentul femeii pentru a-şi ascunde fapta. Cazul a ajuns în atenţia anchetatorilor pe 8 ianuarie, atunci când pompierii au fost solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit într-o locuinţă din municipiul Constanţa. În timp ce Maximilian Popescu a fost salvat în ultimul moment, pentru mama acestuia, militarii nu au mai putut face nimic. „Focul a izbucnit în ultima cameră a apartamentului, respectiv o bucătărie. Am reuşit să îl scoatem din flăcări pe fiul proprietarei. Era în stare de inconştienţă în momentul în care noi l-am găsit. Am cerut ajutorul colegilor noştri de la SMURD, pentru a-i acorda asistenţă medicală. În camera în care era focarul, am găsit-o pe femeie decedată“, a declarat la acea dată căpitanul George Nicolae, din cadrul ISU „Dobrogea“.

A AVUT DISCERNĂMÂNT Vecinii spun că Maximilian Popescu este un băutor înrăit şi că nu de puţine ori şi-a bătut mama pentru că îi făcea reproşuri şi îi spunea să nu mai dea banii pe alcool. „El este un alcoolic. Toţi banii îi dădea pe băutură. Nu avea deloc grijă de mama lui. Îmi spunea că îi cumpără de mâncare, însă eu l-am văzut doar cu băutură în mână. Am auzit că o bătea pe mama lui“, a declarat Ion Pascal, de 77 de ani, unul dintre vecinii familiei Popescu. În urma necropsiei, medicii legişti au descoperit că bătrâna avea un umăr zdrobit şi câteva fracturi costale. Mai mult, specialiştii au constatat că victima nu inhalase fum, ceea ce înseamnă că murise înainte de izbucnirea incendiului. Pe parcursul anchetei s-a stabilit că Popescu şi-a bătut mama până când a ucis-o, apoi a dat foc locuinţei. Iniţial, el nu şi-a recunoscut fapta, ulterior susţinând că era prea beat în ziua respectivă ca să-şi aducă aminte ce a făcut. Medicii specialişti au stabilit că suspectul a avut discernământ în momentul comiterii crimei.



12