Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunaul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Ibazer Amet pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din localitatea constănţeană Medgidia, şi-a incendiat rudele. Potrivit rechizitoriului, incidentul a avut loc pe 4 august, pe strada Arţarilor din localitatea constănţeană Medgidia. Conform anchetatorilor, Amet Ibazer s-a dus la barul unchiului său, Sali Rustem, de 42 de ani, situat în curtea locuinţei acestuia, pentru a-i cere de băut. Nepotul a fost refuzat pentru că se afla într-o stare avansată de ebrietate. Amet s-a enervat foarte tare şi, ameţit de aburii alcoolului, a scos din buzunar o sticlă de jumătate plină cu benzină, l-a stropit pe Sali Rustem şi i-a dat foc cu o brichetă. Bărbatul a început să ţipe, iar în ajutorul lui a venit fiul său, Genghiz Rustem, de 23 de ani, care a primit acelaşi tratament ca şi tatăl său. După ce a incendiat cele două persoane, agresorul a fugit de acasă. La adresa respectivă a ajuns un echipaj al ambulanţei, care a transportat cele două victime la Spitalul Municipal Medgidia, unde au rămas internate. Conform procurorilor, în apropierea localului se afla un rastel cu 24 de butelii pentru aragaz, care ar fi putut exploda în orice moment. Amet Ibazer a fost căutat mai multe zile de oamenii legii, timp în care acesta s-a ascuns şi a încercat să influenţeze mai mulţi martori ai incidentului cărora le-a sugerat să declare că cei doi s-ar fi ars în timp ce aprindeau focul la un grătar.