Judecat pentru pornografie infantilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecat pentru pornografie infantilă

Eveniment 13 August 2014 / 00:00 756 accesări

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Constanța a finalizat ancheta în dosarul în care Vlad Rașcu, de 34 de ani, din Constanța, este acuzat de pornografie infantilă prin sisteme informatice, în formă continuată. Cazul a ajuns, ieri, pe rolul Tribunalului Constanța, magistrații urmând să stabilească data primei înfățișări. Conform procurorilor, în perioada 2013-2014, Vlad Rașcu ar fi descărcat de pe internet materiale pornografice în care apar minori, cu vârste sub 14 ani, ce sunt obligaţi să întreţină relaţii sexuale cu adulţi. Oamenii legii au descoperit că Vlad Rașcu i-a implicat în pasiunea lui dezaxată și pe alți amici de-ai săi, cărora le-a dat imaginile pornografice pentru a le viziona. Suspectul a fost prins, pe 16 iulie, de ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au descins la domiciliul său. Polițiștii au ridicat din casa bărbatului mai multe sisteme informatice și suporturi de stocare a datelor.



12