Judecat pentru sprijinirea unor persoane suspectate de acte de terorism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Al-Qaida, în România

Judecat pentru sprijinirea unor persoane suspectate de acte de terorism

Eveniment 31 Decembrie 2011 / 00:00 586 accesări

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui cetăţean irakian, acuzat că şi-ar fi ajutat cinci conaţionali căutaţi pentru acte de terorism săvârşite în favoarea organizaţiei Al-Qaida să tranziteze teritoriul României. Anchetatorii spun că suspectul s-ar fi folosit de trei identităţi false pentru a-şi atinge obiectivele. Dosarul a fost instrumentat de procurorii români cu ajutorul autorităţilor judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria şi Suedia.

RECHIZITORIU Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui cetăţean irakian, acuzat că şi-ar fi ajutat cinci conaţionali, căutaţi pentru acte de terorism săvârşite în favoarea organizaţiei Al-Qaida, să intre şi să iasă din România. Anchetatorii spun că suspectul, Al Dulaimi Ali Asae Mohamad, „folosind numele său real sau identităţi fictive şi prin intermediul a patru societăţi comerciale, special constituite în acest scop, a înlesnit intrarea şi ieşirea din România şi prelungirea dreptului de şedere în ţară a unui număr de cinci cetăţeni irakieni, având cunoştinţă de împrejurarea că aceştia au sprijinit sau săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei teroriste Al-Qaida în Irak\", se arată într-un comunicat de presă remis vineri de procurorii DIICOT. Potrivit anchetatorilor, Al Dulaimi i-a ajutat pe Omar Farid Ahmed, Falah M. Salem, Aqeel Mohammed Dhuyab, Omar K.H. Assey şi Muntasier K.H. Aassi. Aceştia nu se mai află în prezent pe teritoriul ţării noastre. Anterior, Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, fiind condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare. Acesta este acuzat că, împreună cu alte persoane, a facilitat intrarea, şederea sau tranzitarea României pentru un număr de peste 250 de cetăţeni irakieni.

IDENTITĂŢI FALSE Procurorii DIICOT au precizat că Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a intrat prima dată în România în aprilie 1994, prin aeroportul \"Henri Coandă\". Pentru a obţine viza de şedere, spun anchetatorii, acesta şi-a atribuit calitatea de comerciant, rămânând în ţară din august 2008 în baza unui permis de tolerat, potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT. Probele administrate de procurori arată că Al Dulaimi a declarat şi folosit pe teritoriul României trei identităţi diferite, respectiv: Loay Ali Asae, cetăţean irakian, născut la data de 4 octombrie 1975 în Al Qaem, provincia Al Anbar, Irak, Al Dulaimi A.A. Mohamad, apatrid de naţionalitate irakiană, născut în 1976, în Bagdad, Irak, Alsanad Rami A. Alsanad, cetăţean irakian, născut la data de 7 septembrie 1975, în Al Anbar, Irak. În dosar, procurorii DIICOT au colaborat cu autorităţile judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria şi Suedia. Cauza a fost instrumentată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor şi cu suportul informativ al Serviciului Român de Informaţii. Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.



12