Judecat pentru tentativă de omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecat pentru tentativă de omor

Eveniment 24 August 2011 / 00:00 804 accesări

Procurorii constănţeni au finalizat urmărirea penală şi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Leonard Ion, de 27 de ani, din Medgidia, sub acuzaţia de tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat. Dosarul tânărului a ajuns ieri pe rolul Tribunalului Constanţa, iar procesul va începe pe 14 septembrie. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 16 spre 17 iulie, în jurul orei 02.00, un tânăr a ajuns în stare critică la Spitalul Municipal Medgidia după ce a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen. Din cercetările efectuate în acest caz, anchetatorii au stabilit că victima, Florin Deacu, de 30 de ani, l-ar fi bătut pe Leonard Ion, de 27 de ani, în urmă cu mai bine de o săptămână. Martorii spun că, în noaptea respectivă, când s-au întâlnit în local, cei doi şi-au dat mai multe dedicaţii muzicale ofensatoare, în urma cărora s-au luat la bătaie, iar Leonard Ion l-a înjunghiat de mai multe ori pe Deacu. La scurt timp, poliţiştii din Medgidia au reuşit să îl reţină pe agresor, iar ancheta în acest caz a fost preluată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În timpul audierilor, Leonard Ion nu şi-a recunoscut fapta şi a refuzat să dea declaraţii. În urma examinării medico-legale, specialiştii au stabilit că Florin Deacu a suferit mai multe leziuni de violenţă „ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător, care necesită 25 - 30 zile de îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicaţii şi au pus viaţa victimei în primejdie prin peritonită generalizată”.



12