Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi supărat că nu este lăsat să bea, Marian Claudiu Matei, de 33 de ani, din Constanţa, a agresat un poliţist. Conflictul dintre cei doi a avut loc în noaptea de 21 spre 22 aprilie, în faţa barului “Selecta”, din Constanţa. Oamenii legii spun că bărbatul a băut în exces, în local, de unde a fost dat afară de agenţii firmei de pază după ce a provocat scandal. Nervos că a fost târât din bar şi aruncat în stradă, Matei a continut să ţipe şi să ameninţe. Trecătorii au sunat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Constanţa. Oamenii legii au vrut să îl legitimeze pe bărbatul turmentat, însă acesta era încă supărat că nu mai poate să bea şi a refuzat să prezinte documentele. Pentru că poliţiştii au insistat să-i vadă actul de identitate, Matei a început să îi înjure şi să îi ameninţe. La un moment dat, bărbatul l-a lovit pe unul dintre poliţişti cu pumnul în stomac. Într-un final, el a fost încătuşat şi dus la spital, de unde a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare pentru a se trezi din beţie. Ulterior, bărbatul a fost lăsat să plece acasă. Două zile mai târziu, oamenii legii l-au ridicat de la domiciliu pentru audieri, iar magistraţii l-au arestat preventiv pentru ultraj. Ieri, Matei a fost deferit justiţiei, iar dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Constanţa, procesul urmând să înceapă pe 31 mai.