Judecat pentru violarea unei adolescente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecat pentru violarea unei adolescente

Eveniment 25 Februarie 2014 / 00:00 843 accesări

Abia eliberat condiţionat din penitenciar, unde a fost închis după o condamnare de trei ani, Nicolae Encică, de 34 de ani, din Cernavodă, şi-a dat din nou “în petic” şi a ajuns înapoi după gratii. Potrivit procurorilor, bărbatul este acuzat că pe 22 noiembrie 2013, în jurul orei 20.00, a luat cu forţa de pe stradă o fată de 14 ani, pe care a violat-o apoi într-o lizieră de la marginea oraşului Cernavodă. După ce a scăpat din mâinile agresorului, victima a mers acasă şi le-a spus părinţilor că a fost abuzată sexual. Ulterior, ea a depus plângere la Poliţie şi le-a dat anchetatorilor toate detaliile agresiunii, dar şi semnalmentele suspectului. Victima le-a povestit oamenilor legii că, în timp ce se afla pe o stradă din apropierea liceului din Cernavodă, a fost atacată de un bărbat care a strâns-o de gât, i-a pus mâna la gură, apoi a târât-o spre marginea oraşului. Odată ajunşi la periferie, fata a spus că a fost dusă de atacator în lizieră, unde individul a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu el. La scurt timp, oamenii legii au stabilit că suspectul este Nicolae Encică. A doua zi, acesta a fost reţinut şi arestat preventiv pentru viol. La sfârşitul săptămânii trecute, bărbatul a fost trimis în judecată, procesul urmând să se desfăşoare la Judecătoria Medgidia.

ANTECEDENTE Nicolae Encică nu este la primul conflict cu legea penală. În 2007, el a ajuns în arestul Poliţiei, sub acuzaţiile de lovire, violare de domiciliu, ameninţare şi tentativă de viol. Anchetatorii au stabilit atunci că tânărul a intrat în locuinţa unei vecine şi, după ce a bătut-o şi a ameninţat-o, a încercat să o violeze. Profitând de starea avansată de ebrietate în care se afla Encică, femeia a reuşit să fugă şi l-a reclamat la Poliţie. Ulterior, victima şi-a retras plângerea. Şi povestea nu se opreşte aici... În 2009, Encică a fost acuzat că l-a bătut pe Gheorghe Ciobanu, de 30 de ani, din Cernavodă, fostul iubit al concubinei sale. Pentru această ultimă faptă, tânărul a fost condamnat în mai 2011, de magistraţii Judecătoriei Medgidia, la trei ani de închisoare cu executare, fiind eliberat condiţionat pe 10 mai 2013.



12