Doi tineri au fost trimişi, vineri, în judecată de Parchetul Judecătoriei Constanţa pentru furt calificat. Salim Iaşar şi Belghin Iaşar, ambii din Constanţa, vor fi judecaţi în libertate, ei având interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. În plus, instanţa a decis ca cei doi să nu se apropie de profesoara jefuită, de membrii familiei acesteia dar şi de prietenii lor, Beinur Demir şi Bairam Memet, care se aflau cu ei în maşină în ziua comiterii infracţiunii şi care sunt martori în proces. Conform actului de inculpare, pe 22 aprilie, poliţiştii au fost sunaţi de Camelia Grigoreanu, director la Colegiul Tehnic Energetic Constanţa, care a reclamat că, în timp ce se afla în autoturism, la intersecţia străzii Farului cu strada Holban Panait, din cartierul constănţean Dacia, o persoană necunoscută i-a deschis portiera şi, într-o fracţiune de secundă, i-a luat poşeta care se afla pe scaunul din dreapta şoferului. Femeia a reuşit să reţină numărul autoturismului care a demarat în trombă şi la bordul căruia urcase hoţul.
• ATACATĂ LA SEMAFOR • În urma apelului la 112, oamenii legii au declanşat acţiunea „Năvodul”, iar în scurt timp s-au format mai multe filtre de poliţie. Maşina fugarilor, un Opel Vectra cu numere provizorii de înmatriculare B 043393, a fost oprită în trafic la intrare în localitatea constănţeană Murfatlar de un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere. În scurt timp, au ajuns şi două autospeciale de intervenţie ale Secţiei 2 Poliţie Constanţa, care erau deja pe urmele suspecţilor. Şoferul şi cei trei pasageri au fost scoşi din autoturism, percheziţionaţi şi încătuşaţi. Întrebaţi de oamenii legii dacă au ceva în autoturism care nu le aparţine, şoferul maşinii, Salim Iaşar, de 34 de ani, din Constanţa, a declarat că are o poşetă, pe care a furat-o şi pe care a pus-o într-un sac de gunoi. În geanta furată se afla un portofel în care era suma de 400 de dolari şi câteva sute de lei. Prejudiciul, în valoare totală de 3.000 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat păgubitei. Iaşar Salim le-a declarat oamenilor legii că, în momentul comiterii infracţiunii, era singur în autoturism şi că pe cei trei prieteni care se află cu el i-a luat de pe drum. Procurorii au stabilit însă că Salim Iaşar nu a săvârşit infracţiunea singur, ci a fost ajutat de Belghin Iaşar care se afla cu el în maşină. Conform anchetatorilor, ceilalţi doi pasageri, Beinur Demir şi Bairam Memet, s-au întâlnit ulterior cu Salim Iaşar şi Belghin Iaşar.