Pe rolul Judecătoriei Constanţa a ajuns, ieri, dosarul în care Ionica Cojocaru şi Mihai Munteanu, ambii de 27 ani, din Hârşova, vor fi judecaţi pentru proxenetism. Instanţa a stabilit prima înfăţişare pe 25 august. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în seara de 25 iunie a.c., Cojocaru şi Munteanu au fost reţinuţi de oamenii legii în parcarea hotelului “Doina”, din staţiunea Mamaia, unde negociau tariful pentru două fete din Hârşova, în vârstă de 18 şi, respectiv, 15 ani. Poliţiştii constănţeni spun că aceştia cereau câte 300 de lei pentru o partidă de sex, fără să ştie că presupusul client este ofiţer sub acoperire şi că oamenii legii aşteaptă în zonă încheierea tranzacţiei, pentru a-i încătuşa. În momentul în care au pus mâna pe banii marcaţi anterior, poliţiştii au intervenit şi i-au reţinut. Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi au fost filaţi timp de aproape o lună, un ofiţer reuşind să ia legătura cu ei, sub pretextul că vrea să cumpere două fete pentru a le exploata sexual în Spania.