Judecaţi pentru trafic de minori şi proxenetism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecaţi pentru trafic de minori şi proxenetism

Eveniment 04 Iulie 2012 / 00:00 2070 accesări

Patru bărbaţi au fost trimişi ieri în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa pentru trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism. Dosarul în care Cosmin Ionaşcu, de 27 ani, şi Cătălin Constantin Turculeţ, de 34 ani, ambii din Murfatlar, şi Constantin Poenaru, de 24 ani, şi Iulian Simion, de 26 ani, ambii din Cumpăna, vor fi judecaţi în libertate, va debuta pe 25 septembrie, la Tribunalul Constanţa. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2007-2008, indivizii au răpit trei tinere din Constanţa şi una din Braşov, două dintre ele fiind minore, pe care le-au bătut şi le-au ameninţat cu moartea pentru a le determina să se prostitueze.

PROSTITUATĂ LA 13 ANI Anchetatorii spun că cercetările în acest caz au demarat pe 8 octombrie 2008, la ora 13.00, când directorul Liceului Teoretic din Murfatlar a mers la Poliţia din localitate şi a anunţat că mama unei eleve i-a adus un bilet ciudat. Pe hârtie scria că o persoană solicită ajutor deoarece este sechestrată într-un apartament din blocul B, de pe strada Liliacului, din oraş. Oamenii legii au pornit în recunoaştere şi au reuşit să dea de urma infractorilor. Poliţiştii au eliberat-o pe adolescenta care, la acea dată, avea doar 13 ani şi care era sechestrată în apartament, scoţând-o din locuinţă după ce au apelat la o firmă de cablu TV, pentru a monta o scară telescopică pe peretele blocului. Ancheta a continuat în vederea dovedirii acuzaţiilor aduse de victimă împotriva celor care au obligat-o să devină prostituată. De pe 10 octombrie 2008 şi până pe 9 noiembrie 2008, poliţiştii au urmărit mişcările din apartamentul vizat şi l-au identificat pe Ionaşcu, ale cărui convorbiri telefonice au fost înregistrate şi din care a rezultat că se ocupă cu proxenetismul.

VÂNDUTĂ Adolescenta de 13 ani le-a povestit anchetatorilor că, în luna august 2008, Simion şi Poenaru au acostat-o pe stradă şi au convins-o să meargă la Constanţa cu ei, sub pretextul că Simion vrea să se însoare cu ea. Naivă, copila i-a crezut şi a plecat de la domiciliul unchilor ei, din Lipniţa, la Constanţa, unde cei doi bărbaţi au dus-o într-un apartament închiriat şi au obligat-o să întreţină raporturi sexuale contra cost cu clienţii găsiţi de Simion şi Poenaru prin postarea de anunţuri la rubrica „Matrimoniale” din ziarele constănţene. În locuinţă se aflau şi alte două fete, care se prostituau de bunăvoie. Procurorii au stabilit că, după trei săptămâni, proxeneţii au dus-o la Murfatlar, unde au vândut-o lui Ionaşcu pentru 500 de lei. Într-una din zile, copila a scăpat puţin de sub supravegherea proxenetului şi a aruncat pe geam biletul în care cerea ajutor. Pe parcursul anchetei, procurorii au stabilit că din gruparea infracţională a făcut parte şi Turculeţ, care a obligat-o pe cea de-a patra tânără să se prostitueze în beneficiul lui.



12