Judecaţi pentru uciderea unui om, vor pedepse cu suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecaţi pentru uciderea unui om, vor pedepse cu suspendare

Eveniment 01 Decembrie 2010 / 00:00 499 accesări

Protagoniştii unui scandal soldat cu moartea unui om, produs în iunie 2008, au cerut, ieri, instanţei Tribunalului Constanţa, condamnarea la pedepse cu suspendare. Fraţii Cătălin Marian Andrei, de 29 ani, şi Ilie Mihai Andrei, de 24 ani, din localitatea constănţeană Lumina, au fost judecaţi, în libertate, pentru omor calificat, magistraţii urmând a se pronunţa pe 7 decembrie. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 10 iunie 2008, Niţă Sandu, de 49 de ani, împreună cu cei doi fii ai săi, Ionuţ-Cosmin Niţă, de 20 de ani, şi Valentin-Iulian Niţă, de 23 de ani, au urmărit meciul de fotbal dintre reprezentativele Greciei şi Suediei, de la Campionatul European de Fotbal, la barul „Iliad Star”, din Lumina. La finalul meciului, ei au mai cerut de băut, dar, pentru că erau într-o avansată stare de ebrietate, administratorii barului, fraţii Cătălin Marian şi Ilie Mihai Andrei, i-au refuzat şi le-au cerut să părăsească localul. De supărare, cei trei au făcut scandal şi au răsturnat un aparat de jocuri mecanice, după care Niţă Sandu a urcat în maşină şi a fugit. El a fost însă urmărit de fraţii Andrei şi prins după câţiva kilometri, la intrarea în Năvodari, unde a fost dat jos din autoturism şi luat la bătaie cu pumnii şi picioarele. Unul dintre cei doi fraţi avea la el o bâtă de baseball, cu care l-a lovit în cap pe Niţă Sandu. Trei localnici, Ion Dumitru, de 47 ani, şi fiii săi, Ion, de 28 ani şi Nicolae, de 19 ani, au intervenit pentru a-i despărţi pe bătăuşi, fiind la rândul lor agresaţi. În urma loviturilor primite, Sandu Niţă a murit până la sosirea ambulanţei solicitată prin 112. Fraţii Andrei au plecat în grabă, abandonând bâta de baseball lângă victimă. Câteva ore mai târziu, ei au depus o plângere la Poliţia din Lumina privind distrugerile din bar, însă ancheta a fost preluată de un procuror criminalist şi, astfel, fraţii Andrei au ajuns în arestul Poliţiei, fiind reţinuţi în baza ordonanţei de 24 de ore. A doua zi, singurul arestat de judecători a fost Ilie Mihai Andrei dar, după câteva zile, tânărul a fost eliberat. Pe parcursul procesului, fraţii Andrei au susţinut că au fost provocaţi de familia Niţă şi că nu au avut intenţia de a-l omorî pe bărbatul de 49 ani. Avocatul lor au spus că pretenţiile civile cerute de copiii victimei, 36.000 euro daune materiale şi 900.000 euro daune morale, sunt exagerate, iar cele materiale nu au fost dovedite cu acte. În plus, ei au solicitat ridicarea sechestrului asiguratoriu instituit pe imobilul în care locuiesc împreună cu tatăl lor, pe care îl consideră abuziv.



12