Magistratul Corina Jianu, de la Tribunalul Constanţa, trimisă în judecată pentru că ar fi primit mită un teren de 500 de metri pătraţi de la primarul din Năvodari, Nicolae Matei, pentru a soluţiona favorabil două dosare, a fost suspendată din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea Corinei Jianu din funcţia de judecător şi de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, ca urmare a trimiterii în judecată pentru luare de mită şi două fapte de abuz în serviciu. Judecătorul Corina Jianu a fost trimisă în judecată în 28 noiembrie, în dosarul în care primarul suspendat din Năvodari, Nicolae Matei, este acuzat de abuz în serviciu, dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat. Primul termen în dosar va avea loc în 5 decembrie, la Curtea de Apel Constanţa, care va decide şi dacă primarul Nicolae Matei va fi judecat în arest sau în libertate. În acelaşi dosar vor fi judecaţi, cumnatul lui Nicolae Matei, Isidor Gurgu, sub control judiciar pe cauțiune, şi firma acestuia, SC Dormarbib Group SRL, pentru spălare a banilor, complicitate la tentativă la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Vasile Alexandru Manu, membru în Adunarea Generală a Asociaţiei Fotbal Club Săgeata Năvodari la data faptelor, pentru spălare a banilor, Victoria Căpăţână, pentru complicitate la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, şi Constantin Florin Idvu, pentru spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat.