Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa a decis, ieri, să suspende protestul declanşat în urmă cu o lună din cauza proiectului Legii unice de salarizare şi a subfinanţării sistemului judiciar din ţară. Judecătorii acestei instanţe se întorc, de astăzi, în sălile de judecată, urmînd exemplul colegilor de la Tribunal şi de la Curtea de Apel, care au suspendat protestul încă de săptămîna trecută. „Faptul că am renunţat la protest nu înseamnă că renunţăm şi la revendicări!”, a declarat purtătorul de cuvînt al Judecătoriei Constanţa, judecător Răzvan Vladimir Davidencu Şerban. Astfel, de astăzi, programul cu publicul la arhive şi la Registratură va intra în normal, după aproape o lună în care oamenii nu au avut acces la propriile dosare. Întrucît Registratura este un birou indispensabil în justiţie, este locul în care avocaţii şi justiţiabilii vin zilnic să depună diferite acte necesare în procesele aflate pe rolul instanţei, conducerea Judecătoriei a decis, acum trei săptămîni, să permită accesul publicului numai două ore pe zi. Începînd de astăzi însă, totul revine la normal, cu toate că personalul auxiliar continuă să fie nemulţumit de faptul că revendicările nu le-au fost rezolvate. Săptămîna trecută, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Virgil Andreieş, le-a cerut magistraţilor să suspende protestul, avînd în vedere că principiile Pactului pentru Justiţie au fost adoptate, acesta referindu-se la independenţa justiţiei, finanţarea sistemului, relaţia justiţiei cu alte puteri ale statului, asigurarea bunei administrări, condiţia judecătorului şi imaginea publică.