Poliţiştii din Eforie, supravegheaţi de procurorii constănţeni, au încercat, ieri, să afle ce s-a întîmplat în ziua în care doi elevi din Iaşi veniţi în tabără la Eforie au murit înecaţi în mare, însă profesoara care îi supraveghea a preferat să păstreze tăcerea. Potrivit prim-procurorului ...
Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursurile declarate de cei doi veri, Constantin Ciprian Lică, de 28 ani, şi Sorin Puiu Dinu, de 34 ani, ambii din Mangalia, acuzaţi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale ...
Un constănţean de 40 de ani s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe, după ce a fost implicat într-o altercaţie consumată în localitatea Agigea. Potrivit anchetatorilor, Florin Tătăruşanu este acuzat că, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în jurul orei 23.30, s-a ...
Judecătoria Constanţa s-a pronunţat, ieri, în procesul în care Remus Gabriel Vasea, unul dintre fraţii Vasea din gruparea interlopă cu acelaşi nume, a fost judecat pentru vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanţa l-a condamnat pe Remus Vasea ...
Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor DIAS şi al poliţiştilor din Topraisar, au reuşit să îl prindă, miercuri seară, pe Paulin Minea, în vîrstă de 46 de ani, din Constanţa. Judecătoria Constanţa a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a ...
Protestele magistraţilor constănţeni au continuat şi ieri. În vreme ce secţia civilă a Tribunalului Constanţa a suspendat temporar activitatea, la Judecătoria Constanţa situaţia s-a schimbat radical. În urma reunirii Adunării Generale a judecătorilor acestei instanţe s-a decis ca toate procesele aflate ...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lîngă Judecătoria Constanţa în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvîrşirea de către primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin, a infracţiunilor de fals în declaraţii. Într-un comunicat al ANI se arată că, în urma ...
Procurorii constănţeni o vor audia, astăzi, pe profesoara din Iaşi, Elisabeta Mincior, în cazul tragediei ce a avut loc în tabăra de la Eforie Sud, în urma căruia doi elevi au murit înecaţi. Femeia este cercetată în acest dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă iar audierile ...
Un cetăţean francez şi-a încheiat vacanţa pe litoralul românesc la poliţie. Turistul a trebuit să dea cu subsemnatul după ce poliţiştii de la Secţia 3 împreună cu jandarmii au prins în flagrant, luni dimineaţă, doi constănţeni în timp ce îi furau francezului portofelul din buzunar. Oamenii legii ...
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa au decis, ieri, ca scandalagiul din Năvodari, care a lovit un poliţist, să fie cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de ultraj şi port ilegal de armă în locuri publice. Agentul de poliţie care a primit un pumn în ...
Un bucureştean de 30 de ani, angajat ca şofer la firma “Romstal”, a ajuns luni după-amiază, la spital, după ce a fost victima unui accident de muncă petrecut în jurul orelor 16.30, în curtea societăţii situate pe bulevardul I.C. Brătianu, din Constanţa. Oamenii legii spun că Nicolae Stoianoglu ...
Parchetul de pe lîngă Judecătoria Constanţa a început urmărirea penală împotriva profesoarei din Iaşi care nu a supravegheat grupul de elevi cu care venise în tabără la Eforie, doi dintre copii înecîndu-se sub privirile ei. Elisabeta Mincior este cercetată, în stare de libertate, pentru ucidere din ...
Activitatea la instanţele constănţene a fost întreruptă, ieri, însă nu toate completele de judecată au făcut pauză două ore, aşa cum s-a decis în Adunarea Generală a Curţii de Apel Constanţa şi a Tribunalului Constanţa. La secţia civilă a Tribunalului magistraţii au suspendat şedinţele timp de o ...
Judecătoria Constanţa a ajuns, ieri, la finalul procesului în care Remus Gabriel Vasea, unul dintre fraţii Vasea din gruparea interlopă cu acelaşi nume, este judecat pentru vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Avocatul său a cerut achitarea ...
Nu toată lumea înţelege că legea este făcută pentru a fi respectată şi că, indiferent cîţi bani ai avea sau în ce domeniu ai lucra, nu poţi comanda autorităţilor şi nu te poţi substitui legii. Un control al reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa s-a sfîrşit cu ...
Un bărbat în vîrstă de 34 de ani, din Năvodari, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de ultraj, după ce miercuri noaptea a lovit un poliţist din localitate care încerca să-l amendeze pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Scandalul a început în jurul orelor 23.00, în parcul din centrul ...