Au furat două uşi metalice de garaj şi mai multe bunuri ce puteau fi valorificate la centrele de fier vechi (ţevi şi araci de viţă-de-vie), iar magistraţii i-au găsit vinovaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Osman Mustafa, de 26 de ani, Emer Salim, de 18 ani, şi Sorin Topârceanu, de 32 de ...
Judecătoria Constanţa a emis, ieri, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Bogdan Petru Sandu, de 30 ani, din Neamţ, dar care locuieşte fără forme legale în Constanţa, sub acuzaţia de furt calificat. Potrivit lucrătorilor Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (SPTM), Sandu a ...
O constănţeancă de 20 de ani a trecut prin clipe de groază, marţi seara, după ce a fost atacată de doi indivizi în timp ce mergea spre casă. Tânăra se afla pe bulevardul Tomis, în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în jurul orei 23.30, iar la un moment dat de ea s-au apropiat doi ...
Trei tineri acuzaţi de furt calificat au fost condamnaţi, ieri, de Judecătoria Constanţa. Cristian Stanca a primit doi ani cu suspendare, Vlad Mihai Stoica-un an şi şase luni cu suspendare, iar Gabriel Sorin Munteanu, fiind recidivist, a fost condamnat la doi ani şi zece luni de închisoare cu executare ...
În urmă cu patru ani, pe când avea 20 de ani şi era student la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Marian Sorin Bălan, din Hârşova, a provocat un accident rutier care a nenorocit pe viaţă o tânără în vârstă de 25 ani. Potrivit anchetatorilor, pe 16 ...
Cu toate că omorât o octogenară într-un accident rutier, Vladimir Virgil Garlagiu, de 40 de ani, din Constanţa, nu va petrece nicio zi după gratii. El a fost condamnat, ieri, de magistraţii constănţeni, la un an de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, sentinţa fiind definitivă. Cu privire la ...
Adrian Ştefanian, de 27 de ani, fiul fostului poliţist Emanuel Ştefanian, a aflat, ieri, sentinţa în dosarul în care este acuzat că l-a ameninţat cu moartea pe judecătorul constănţean Ciprian Coadă. El a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la doi ani şi două luni de închisoare cu executare, însă ...
Cu toate că Judecătoria Constanţa se confruntă cu un deficit de personal şi cu un număr mare de dosare, magistraţii care activează în cadrul acestei instanţe vor să plece în alte judeţe. În şedinţa de astăzi a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vor fi ...
Doi constănţeni care au buzunărit o femeie într-un mijloc de transport în comun şi i-au furat portofelul, apoi au scos banii de pe cardul păgubitei, au fost găsiţi vinovaţi de Judecătoria Constanţa. Constantin Georgescu, de 42 de ani, şi Narcis Ion Viorel Alexandru, de 37 de ani, au recunoscut acuzaţia ...
Magistratul Camelia Maria Cenuşe, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, şi-a dat demisia din această funcţie şi a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) revenirea sa într-un post de execuţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Secţia pentru ...
Hoţii care acţionează pe calea ferată nu conştientizează că furtul componentelor feroviare şi secţionarea cablurilor de la instalaţiile de semnalizare pot produce tragedii feroviare. Ultimul hoţ prins de poliţişti este Marius Sergiu Munteanu, de 26 de ani, din Agigea, care a ajuns, ieri, în arestul ...
A asistat la comiterea unei tâlhării, dar nu a făcut nimic pentru a-i împiedica pe amicii lui să agreseze o femeie. Vorbim despre un tânăr de 25 de ani, din Constanţa, care a apărut, ieri, în faţa instanţei Curţii de Apel Constanţa pentru a cere clemenţă. Alin Daniel Creţu a declarat că nu a vrut să ...
Cei patru administratori constănţeni care au înşelat cu ordine de plată false două societăţi de la care au cumpărat bobine de sfoară de aproape 100.000 de lei, au vândut ulterior marfa unor beneficiari care cunoşteau modul în care vânzătorii intraseră în posesia ei. Anchetatorii i-au identificat pe ...
La Judecătoria Constanţa a avut loc, vineri, primul şi ultimul termen al procesului în care Adrian Ştefanian, de 27 de ani, fiul fostului poliţist Emanuel Ştefanian, este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Tânărul este arestat de la sfârşitul lunii martie ...
Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi supărat că nu este lăsat să bea, Marian Claudiu Matei, de 33 de ani, din Constanţa, a agresat un poliţist. Conflictul dintre cei doi a avut loc în noaptea de 21 spre 22 aprilie, în faţa barului “Selecta”, din Constanţa. Oamenii legii spun că ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cercetează un bărbat în vârstă de 66 de ani, din localitatea Agigea, pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul anulat şi ameninţare. Oamenii legii spun că suspectul, Vasile C., administratorul ...