Un bărbat de 31 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins sâmbăta trecută, în flagrant, în timp ce încerca să fure cablu telefonic, la aproape 500 de metri de localitatea constănţeană Mircea Vodă. Oamenii legii l-au depistat pe Marian Stan în jurul orelor 23.30, când acesta monta un ...
Doar trei zile a rezistat un bărbat din localitatea constănţeană Medgidia să stea fără să comită nicio infracţiune. Abia fusese eliberat condiţionat din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru furt, şi potrivit anchetatorilor, a ajuns din nou după gratii, aseară, după ce judecătorii au emis pe ...
Pe rolul Judecătoriei Medgidia a fost înregistrat, săptămâna trecută, dosarul în care Paul Vasile, de 29 de ani, din Poarta Albă, va fi judecat pentru ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere. Procesul va începe în septembrie. Conform rechizitoriului, pe 4 iunie, în jurul orei 19.00, angajata ...
Secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, ieri, cererea de transfer a fostului vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa, judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Craiova, la Tribunalul Constanţa. De asemenea, CSM a aprobat transferul fostului preşedinte al ...
În şedinţa de pe 18 iulie a Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se vor lua în discuţie cererile de transfer formulate de magistraţii Lavinia Mihaela Cârciumaru şi Cristina Radu, de la Judecătoria Constanţa la Tribunalul Bucureşti. Totodată, colegul lor, Costin ...
Jandarmii din Medgidia au fost sesizaţi telefonic, sâmbăta trecută, în jurul orei 13.30, despre faptul că, în depoul CF Medgidia, mai multe persoane fură componente metalice din interiorul unui container, aflat într-o zonă de siguranţă feroviară, unde persoanele neautorizate au accesul interzis. Ajunşi ...
Magistratul Cristian Deliorga, în prezent judecător în cadrul Tribunalului Constanţa, a obţinut în instanţă promovarea la la Curtea de Apel Constanţa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis contestaţia formulată de Deliorga împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al ...
Magistraţii Judecătoriei Medgidia au emis ieri mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele tânărului de 28 de ani, din comuna Castelu, care a provocat, în noaptea de luni spre marţi, o tragedie rutieră în apropierea localităţii Nisipari. Nicolae Bănică a fost externat ieri din Spitalul ...
Un bărbat de 31 ani, din comuna Poarta Albă, a fost condamnat ieri de Tribunalul Constanţa la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru abandon de familie. Sentinţa este definitivă. Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, Virgil Vinogradov este acuzat ...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a repartizat, începând cu 1 iulie, mai mulţi absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii (INM) în funcţiile de judecători şi procurori stagiari. La Constanţa vor activa patru noi judecători. Constanţa Ilie, Adriana Mihaela Vasile şi Mădălina ...
Judecătoria Medgidia a pronunţat, vineri, în şedinţă publică, sentinţa în dosarul unei tragedii rutiere produse în februarie 2010 în Poarta Albă, în urma căreia patru persoane au fost grav rănite şi alte patru au murit. Unul dintre cei care au pierit în teribilul accident era şoferul unui microbuz ...
Doi bărbaţi au fost surprinşi, luni seară, de jandarmii din Medgidia în timp ce decopertau o conductă metalică folosită la irigaţii, situată în apropierea staţiei de pompare a apei din localitatea Nisipari. La vederea oamenilor legii, hoţii au fugit, însă au fost prinşi după o urmărire de 50 de ...
O femeie din Medgidia a fost condamnată, ieri, de Judecătoria Medgidia la un an de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Magistraţii au găsit-o vinovată pe Ionela Petrache de moartea propriului copil, în vârstă de trei ani şi şapte luni, care a ars de viu în casă. Ea şi-a recunoscut vina ...
ÎNVESTIRE De vineri, aleşii locali din Medgidia au intrat în pâine, odată cu şedinţa de constituire a Consiliului Local al Municipiului Medgidia şi depunerea jurământului de către primarul Marian Iordache, ales în urma votului din 10 iunie 2012 pentru mandatul 2012 - 2016, şedinţa având loc în sala ...
Curtea de Apel Constanţa a fost înştiinţată joi seară, la scurt timp de la arestarea în vederea extrădării în Spania a lui Paul Bratu, de 25 ani, din Medgidia, că autorităţile spaniole au retras mandatul european de arestare emis pe 4 mai pe numele constănţeanului. Magistraţii constănţeni au luat act ...
Un tânăr de 25 ani, din Medgidia, a fost arestat, ieri, pentru cinci zile, de Curtea de Apel Constanţa în vederea extrădării lui în Spania. Conform semnalării emise de autorităţile spaniole, Paul Bratu este acuzat că, în 2011, pe vremea când se afla cu soţia sa în Italia, ar fi bătut-o pe aceasta şi ...