Grupul de lucru interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei (MJ), Ministerului Public (MP) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a propus desfiinţarea a 30 de instanţe şi Parchete din toată ţara, precum şi rearondarea localităţilor pe care acestea le-au deservit. Printre instituţiile care ar urma să dispară de pe harta juridică a României se numără Judecătoria Hârşova şi Parchetul Hârşova. Propunerea a venit în urma întocmirii unui raport privind pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri juridice, a fost aprobată de plenul CSM şi va fi trimisă ministrului Justiţiei pentru iniţierea unui proiect de lege. Grupul interinstituţional a motivat propunerea acestor măsuri prin eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă România, având în vedere şi trendul asemănător din ţările Uniunii Europene, raţionalizarea instanţelor şi parchetelor prin desfiinţare sau rearondare de localităţi fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri. Amintim că este pentru a doua oară când MJ încearcă desfiinţarea instanţei şi Parchetului de la Hârşova. În decembrie 2010, Guvernul a aprobat proiectul de lege al MJ prin care se intenţiona “ştergerea” celor două instituţii constănţene, dar în februarie 2011, propunerea nu a trecut de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.