Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectului de lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti, dar numai după ce deputaţii au redus numărul acestora de la 24, cât propusese Ministerul Justiţiei (MJ), la opt. Astfel, 16 instanţe au fost salvate de deputaţii jurişti. Aceştia i-au transmis ministrului de resort, Cătălin Predoiu, câteva nemulţumiri legate de criteriile pe care ministerul le-a avut în vedere în stabilirea instanţelor ce ar trebuie desfiinţate. Conform variantei votate de Comisia juridică, vor fi desfiinţate opt Judecătorii: una din judeţul Caraş-Severin (oraşul Bocşa), două din judeţul Constanţa (oraşele Cernavodă şi Băneasa), una din judeţul Dolj (oraşul Bechet), una din judeţul Giurgiu (comuna Comana), una din judeţul Olt (oraşul Scorniceşti), una din judeţul Prahova (oraşul Urlaţi) şi una din judeţul Timiş (oraşul Jimbolia). Reamintim că pe lista propusă de MJ s-au aflat şi Judecătoria şi Parchetul Hârşova, care însă au fost salvate de la desfiinţare. „Judecătoria Cernavodă a existat numai pe hârtie, iar cea de la Băneasa nu a funcţionat niciodată, cu toate că a fost cumpărată clădirea şi renovată. La fel s-a întâmplat şi cu Parchetele de pe lângă aceste Judecătorii, care trebuia să funcţioneze în aceleaşi clădiri. Dacă în cazul lor, situaţia este clară, propunerea desfiinţării instanţei şi Parchetului Hârşova m-a surprins. După părerea mea, aceste instituţii nu ar trebui desfiinţate pentru că sunt benefice pentru localităţile arondate. Justiţiabilii nu se pot deplasa la Medgidia sau la Constanţa pentru că distanţa este destul de mare. Voi înainta un memoriu la Consiliul Superior al Magistraturii şi la Ministerul Justiţiei, în care voi explica de ce Judecătoria şi Parchetul Hârşova nu trebuie desfiinţate”, declara, anul trecut, preşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Vasile Cosac-Cărbune, când Guvernul a aprobat proiectul propus de MJ. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, prezent la dezbaterile Comsiei Juridice, a precizat că filosofia proiectului de lege pune accent pe calitatea actului de justiţie şi pe redistribuirea resurselor umane către instanţe. Potrivit acestuia, astfel se poate asigura un act de justiţie de calitate. Predoiu a precizat că acest proiect reprezintă o primă fază a reformei. El a spus că faza a doua va urma după ce vor fi evaluate şi alte instanţe care ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte funcţionarea lor.