Judecătorii se specializează în dreptul bancar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătorii se specializează în dreptul bancar

Justiție 04 Noiembrie 2010 / 00:00 355 accesări

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (CIS), discuţiile vizând, printre altele, legislaţia în materie comercială, insolvenţă şi dreptul afacerilor şi termenul de soluţionare a cauzelor. Discuţiile s-au axat asupra necesităţii consultării CSM şi a magistraţilor pentru găsirea unor soluţii privind unificarea practicii, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, familiarizarea şi specializarea judecătorilor în tehnici ale dreptului bancar, derularea unor seminarii în centrele de pregătire regională ale magistraţilor prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii. La discuţii au participat Steven van Groningen, vicepreşedinte CIS şi preşedinte Raiffeisen Bank, Doina Ciomag (directorul executiv al CIS), Daniel Nicolaescu (directorul departamentului juridic al Raiffeisen Bank), preşedintele CSM, Florica Bejinaru, şi judecătorul Dan Lupaşcu, preşedintele Comisiei juridice al Consiliului. Întâlnirea a avut scopul identificării unor soluţii relevante pentru sistemul judiciar românesc în cadrul proiectului „Programul pentru Creştere Economică - Acţiuni prioritare pentru repornirea economiei\". CIS a prezentat un set de 12 măsuri care ar avea ca efect creşterea Produsului Intern Brut al României cu 11,6% până în 2015, în termeni reali, crearea a 250.000 de locuri de muncă şi majorarea veniturilor bugetare cu 8,5%. Potrivit datelor CIS, costurile bugetare cumulate suplimentare presupuse de cele mai urgente 12 acţiuni au o pondere de 0,7% din PIB. Pe termen lung, estimările arată că măsurile vor genera o creştere economică indirectă suplimentară de circa 15-20% din impactul direct.

Taguri articol


12