Judecătorul Bîrsan se abţine de la judecarea cauzelor româneşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CEDO

Judecătorul Bîrsan se abţine de la judecarea cauzelor româneşti

Justiție 09 Noiembrie 2011 / 00:00 430 accesări

Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Nicolas Bratza, i-a permis judecătorului român de la CEDO, Corneliu Bîrsan, să se abţină pentru o perioadă de la judecarea cauzelor româneşti. Decizia a venit ca urmare a cererii lui Bîrsan, a cărei soţie, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este cercetată pentru trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, judecătorul Mihai Poalelungi a fost desemnat în calitate de judecător ad-hoc pentru cauzele româneşti de la CEDO, decizie aplicabilă începând cu 7 noiembrie. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, pe 10 octombrie, începerea urmăririi penale pe numele judecătoarelor Gabriela Bîrsan, preşedintele Secţiei Contencios a instanţei supreme, şi Iuliana Puşoiu, de la aceeaşi secţie, cele două fiind suspectate de trafic de influenţă.Cazul a dat naştere la controverse după ce locuinţa judecătoarei Gabriela Bîrsan a fost percheziţionată. Soţii Bîrsan au cerut anularea mandatului de percheziţie. Judecătorul român la CEDO, a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de anulare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin care s-a avizat solicitarea procurorilor anticorupţie de percheziţionarea a locuinţei soţiei sale. Cererea de anulare a fost depusă pe 19 octombrie la Curtea de Apel Bucureşti, primul termen fiind stabilit de instanţă pentru data de 18 ianuarie 2012. Anterior, atât Corneliu Bîrsan, cât şi Gabriela Bîrsan au solicitat CSM anularea deciziei de avizare a percheziţiei domiciliare, invocând imunitatea judecătorului român la CEDO, care se extinde şi în cazul familiei sale. În replică, DNA a trimis o adresă preşedintelui CEDO în care aduce la cunoştinţă faptul că nici ancheta penală, nici percheziţia efectuate la imobilul din satul Ghermăneşti, comuna Snagov, România, nu vizează în nici un fel atribuţiile lui Corneliu Bîrsan ca judecător al CEDO, ci pe acelea ale soţiei sale, Gabriela Bîrsan, ca judecător român. În această situaţie, documentele internaţionale prevăd că imunitatea aplicabilă agentului diplomatic în statele în care îşi desfăşoară misiunea nu îl scuteşte de răspundere legală în statul de origine.



12