Intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală a cauzat deja efecte neaşteptate în "universul" sistemului juridic constănţean, tulburînd rutina unor procese penale aflate pe rolul instanţelor. Ieri dimineaţă, pe rolul Tribunalului Constanţa era programat un al 12-lea termen în deja celebrul proces al triplei crime de la Mangalia. Inculpaţii din acest dosar, albanezul Shyti Blenis şi Ştefan Niculescu sînt acuzaţi că la finele lunii septembrie 2004 i-au ucis cu sînge rece pe Alexandru Ion, pe soţia acestuia şi pe fetiţa lor de numai opt ani. Ieri, instanţa urma să audieze alţi trei martori în acest dosar, persoane care ar fi putut da relaţii cu privire la comportamentul celor doi inculpaţi în perioada comiterii crimelor. Avocaţii lui Niculescu au trimis însă cereri de amînare, obligînd instanţa să acorde un nou termen şi să amîne astfel audierea martorilor. Imediat după acceptarea cererilor şi fixarea unui nou termen, pentru 27 septembrie, preşedintele completului, judecător Ciprian Coadă a comunicat procurorului de şedinţă că formulează o cerere de abţinere de la judecarea speţei. Coadă şi-a motivat decizia afirmînd că datorită prevederilor noului Cod de Procedură Penală (n.r.art.49), el se află în pericol de a deveni incompatibil să judece pe viitor acest proces. Noile norme menţionează că un judecător care pe parcursul urmăririi penale a admis sau a prelungit un mandat de arestare preventivă împotriva unui inculpat, nu mai poate conduce şi judecata aceleiaşi persoane. Decizia de abţinere a magistratului este şi o măsură de siguranţă a acestuia, întrucît nu se cunosc încă exact condiţiile în care se vor aplica aceste incompatibilităţi. Incidentul de ieri demonstrează că intrarea în vigoare a noului Cod poate crea consecinţe deosebite, întrucît în situaţia lui Coadă se află majoritatea judecătorilor constănţeni. Întrucît există foarte multe dosare pe rol iar numărul magistraţilor de la Judecătorie, Tribunal şi Curte de Apel este relativ mic, situaţiile de genul celei consemnate ieri se vor repeta probabil cel puţin o dată pe zi. Cererea de abţinere formulată de Ciprian Coadă are ca termen de soluţionare tot data de 27 septembrie, pînă atunci urmînd să se clarifice această problemă a incompatibilităţii judecătorilor care au semnat prelungiri de arestare preventivă în speţe care ulterior le-au revenit la judecare.