Celebrul judecător spaniol Baltasar Garzon a fost inculpat oficial pentru că a ordonat interceptări telefonice ilegale în cadrul unei anchete de corupţie vizând dreapta. Aceasta este una dintre cele trei proceduri deschise la Tribunalul Suprem împotriva celebrului magistrat care riscă interzicerea de exercitare a profesiei. Judecătorul Garzon, cercetat pentru prevaricaţiune, este acuzat de trei suspecţi în scandalul Gurtel, care a afectat Partidul Popular, de dreapta, la începutul anului 2009, că a ordonat interceptări telefonice cu avocaţii lor, încălcând dreptul la apărare.
Cunoscut la nivel mondial pentru că l-a arestat în anul 1998 pe fostul dictator chilian Augusto Pinochet, acest magistrat în vârstă de 54 de ani riscă pentru acest dosar o interdicţie de 12 până la 20 de ani în a-şi exercita meseria în Spania. Acesta a fost deja suspendat temporar din funcţia de judecător de instrucţie la Audienţa Naţională Spaniolă în luna mai, aşteptând să fie judecat pentru abuz de putere la o dată care nu a fost încă dezvăluită, pentru că a încercat să ancheteze crimele amnistiate ale Franchismului. Tribunalul Suprem îi reproşează că a vrut să ancheteze dispariţiile din timpul Războiului Civil, desfăşurat între anii 1936-1939 şi ale Franchismului(1939-1975) în pofida existenţei unei legi a amnistiei, votată după moartea lui Francisco Franco, în 1975. Baltasar Garzon a fost acuzat şi într-un alt dosar, privind plata indirectă de către banca Santander a conferinţelor pe tema terorismului susţinute de el la New York în 2005 şi 2006, după care a clasat imediat o plângere împotriva Santander pentru infracţiune fiscală. Pentru fiecare dintre aceste două cazuri, judecătorul Garzon riscă o pedeapsă de 20 de ani de interdicţie în a-şi exercita profesia de magistrat. De la suspendarea sa, magistratul colaborează pe lângă Curtea Penală Internaţională de la Haga în calitate de consultant.