Judecătorul Stan Mustaţă, în prezent suspendat din funcție ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea, cu intenție, a unor infracțiuni, a fost eliberat de președintele Klaus Iohannis din funcţia pe care o deţinea la Curtea de Apel București. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, șeful statului a semnat decretul de eliberare din funcție a judecătorului Mustață având în vedere lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii pentru menținerea în funcție după vârsta de 65 de ani. Reamintim că, în 29 octombrie 2014, judecătorul Stan Mustață a fost eliberat după aproape 6 luni de arest preventiv, el urmând să fie judecat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. El a fost arestat pe 30 aprilie 2014 și trimis în judecată pentru trafic de influență, după ce a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluții favorabile acestora. Potrivit DNA, Stan Mustață este acuzat pentru mai multe infracțiuni: constituire a unui grup infracțional organizat; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; șase infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de trafic de influență.