Judecătorul Stan Mustaţă va sta în arest la domiciliu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătorul Stan Mustaţă va sta în arest la domiciliu

Eveniment 30 Octombrie 2014 / 00:00 443 accesări

Stan Mustaţă, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca, a fost eliberat din arest şi va sta în arest la domiciliu, la fix şase luni de când a fost încarcerat. Grefiera Mariana Curea, cercetată şi ea în dosar, va fi judecată sub control judiciar, în urma unei decizii definitive a instanţei supreme. Reamintim că Stan Mustaţă a fost luat de pe stradă în chiar ziua în care urma să judece motivările în dosarul ICA, el refuzând „îndrumarea prietenească” de a închide cât poate de repede acest dosar. Potrivit procurorilor, în dosarul de corupţie sunt judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă. La termenul de judecată din 20 octombrie, Stan Mustaţă le spunea judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că este "băutor de vin" şi că, dacă nu ar fi consumat alcool, ar fi conştientizat "pericolul" şi nu ar mai fi ajuns în boxa acuzaţilor. Mustaţă a susţinut în faţa instanţei că dosarul său a fost "fabricat artificial", pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA. "A spus-o și procurorul-șef al DNA. Din comportamentul meu nu rezultă așa ceva. Boraciu (intermediar al mitei, potrivit anchetatorilor - n.r.) a zis că aș tergiversa dosarul, nu eu. Nu l-am sprijinit pe Voiculescu, nu l-am favorizat. Nu am fost nici pro, nici împotriva lui", a spus Mustață. Pe de altă parte, judecătorul a explicat în faţa instanţei că se întâmpla să discute cu Ion Boraciu despre dosare într-un grup sanitar sau pe scări, după ce beau împreună vin adus de complicele magistratului. Stan Mustață a mai spus că Mariana Curea, grefiera care l-ar fi ajutat, nu suporta să îi vadă consumând alcool, motiv pentru care cei doi se ascundeau. "Eu sunt băutor de vin. Mai multe pahare. Alcoolul dezleagă limbile, încălzește inimile. (...) Când mergeam să consumăm vin, la grupul sanitar se mai înfiripau discuții. (...) Seriozitatea dispărea la întâlnirile cu Boraciu. Intram într-o lume fantastică. (...) Cu două săptămâni înainte de Paște, după ce am băut niște pahare de vin, Boraciu mi-a zis să soluționez dosarul ICA, altfel sunt arestat și lăsat fără pensie. Ceea ce s-a și întâmplat. Dacă nu aș fi băut, aș fi conștientizat pericolul. Am crezut că era o farsă de-ale lui Boraciu. Dacă nu ar fi fost efectul vinului, nu aș fi fost astăzi aici", a povestit el.

Taguri articol


12