Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat joi că în prezent 50% din populaţia adultă peste 18 ani s-a imunizat cu cel puţin o doză.
Privind evoluția campaniei de vaccinare, la acest moment sunt peste 8.056.000 de persoane care au fost vaccinate cu prima doză. Pot să vă spun că, în momentul acesta, avem 50% din populația adultă peste 18 ani care are cel puțin o doză de vaccin, deci, practic, am atins acest prag de vaccinare în populația adultă.
Din populația totală rezidentă în România, rata de vaccinare se apropie de 41,8%, deci aproape 42%. Dacă ne uităm la rata de vaccinare pe grupe de vârstă, cea mai ridicată rată de vaccinare este la grupa de vârstă 50-59 de ani, unde se apropie de 57% și rămâne în continuare o rată de vaccinare insuficientă la acele categorii vulnerabile de peste 80 de ani, adică în jur de 26%.
Valeriu Gheorghiţă a mai adăugat că2,33 de milioane de persoane care au primit doza de booster
În ceea ce privește rata de administrare a dozei de booster, în momentul de față sunt peste 2,33 de milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul, la acest moment, care s-au prezentat pentru efectuarea acestui tip de vaccin.
Județul Constanța are o rata de vaccinare de peste 50%, a mai declaratCoordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19
Rata de vaccinare la nivelul județelor și municipiului București este de aproape 67% în municipiul București. Sunt șapte județe care au rată de vaccinare între 50 și 60% și aici aș menționa Cluj, Constanța, Sibiu, Ilfov, Tulcea, Brașov și Timiș. Sunt alte 24 de județe care au rată de vaccinare între 40 și 50% și 10 județe care au între 30 și 40%. În ceea ce privește numărul de doze de vaccin recepționate de România până la acest moment, sunt peste 29,29 de milioane de doze recepționate, din care au fost administrate 16,36 de milioane de doze, avem în stoc 4,86 de milioane de doze de vaccin și au fost distribuite, practic, 24 de milioane de doze, diferența dintre cele administrate și distribuite fiind dozele care se regăsesc în centrele de vaccinare sau direcțiile de sănătate publică, respectiv dozele care au intrat în mecanismul de revânzare și donație.