Județul Constanța are 150 de mii de pensionari, pensia medie fiind de aproape 1.700 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Județul Constanța are 150 de mii de pensionari, pensia medie fiind de aproape 1.700 de lei

Evoluţia principalilor indicatori statistici ai judeţului Constanţa în luna Ianuarie 2021
Economie 27 Septembrie 2021 / 18:31 1776 accesări

Conform Direcției Județene de Statistică Constanța, numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii iulie 2021, este de 189,9 mii persoane, cu 456 persoane mai mare decât cel din luna iunie 2021 și cu 4916 persoane mai mare decât cel din luna iulie 2020.

Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna iulie 2021 de 5200 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 3175 lei, cu 6,2%, respectiv cu 5,1% peste nivelul înregistrat în luna iulie 2020. Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, aproximativ la același nivel în luna iulie 2021 faţă de iulie 2020.

Numărul turiştilor sosiţi în perioada ianuarie-iulie 2021 a fost de 605,5 mii persoane, faţă de 458,9 mii persoane în primele șapte luni din 2020, înregistrându-se o creștere de 31,9%, dar cu 15,9% mai puțini decât în primele șapte luni ale anului 2019 (720,1 mii turiști sosiți). Numărul înnoptărilor este cu 39,0% mai mare în primele șapte luni din 2021 față de aceeși perioadă din 2020: 2105,0 mii înnoptări în perioada ianuarie-iulie 2021, faţă de 1514,5 mii înnoptări înregistrate în perioada ianuarie-iulie 2020. Numărul înnoptărilor în primele șapte luni din anul 2021 este cu 16,3% mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2019 (2515,4 mii înnoptări).

Turiştii străini, în număr de 18783 persoane, sosiți în primele șapte luni din 2021, sunt de 2,7 ori mai mulți decât numărul turiştilor străini sosiţi în perioada ianuarie-iulie 2020, dar cu 51,0% mai puțini decât străinii sosiți în primele șapte luni din 2019 (38331 persoane) şi deţin o pondere de 3,1% în totalul turiştilor. Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în primele șapte luni din 2021 au fost cei din Statele Unite ale Americii (1968 persoane) și din Germania (1395 persoane).

La sfârşitul lunii iulie 2021 sunt înregistraţi 5774 şomeri, cu 294 mai puțini decât numărul șomerilor înregistraţi în luna iunie 2021 și cu 1098 mai puțini decât de cei înregistraţi în luna iulie 2020. Din totalul şomerilor, 52,7% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 1624 persoane, iar 4150 persoane sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în luna iulie 2021 este de 2,0%, față de 2,3% în iulie 2020. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (3,0%).

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat (fără agricultori) în trimestrul II 2021 este de 150.036 persoane, cu o pensie medie de 1693 lei pe lună.

În luna iulie 2021 preţurile de consum (la nivel naţional) sunt cu 4,42% mai mari decât în decembrie 2020. Preţurile de consum au crescut cu 3,00% la mărfurile alimentare, cu 6,38% la mărfurile nealimentare și cu 1,99% la servicii. Rata lunară a inflaţiei a fost de 0,6% în primele șapte luni din 2021, față de 0,2% în aceeași perioadă din 2020.

În industrie, producţia crește în primele șapte luni din 2021 cu 9,0% faţă de producția din ianuarie-iulie 2020.

Cifra de afaceri din industrie crește în perioada ianuarie-iulie 2021 cu 25,4% față de nivelul înregistrat în primele șapte luni din 2020.

Agenţii economici din judeţul Constanţa au exportat, în primele cinci luni din 2021, mărfuri în valoare de 599,2 milioane euro şi au importat mărfuri în valoare de 1172,2 milioane euro (exportul este exprimat în preţuri FOB, iar importul în preţuri CIF). În structură, în această perioadă predomină produsele din capitolul „combustibili şi uleiuri minerale” atât la export cu 47,7% (produse petroliere), cât și la import cu 70,8% (petrol şi, în cantităţi mai mici, produse petroliere).

De asemenea, la export ponderi importante mai deţin produsele din capitolul „animale vii” (16,3%), iar la import produsele din secțiunea „maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”(8,0%) și cele din secțiunea „metale comune și articole din acestea” (5,4%). Faţă de perioada ianuarie-mai 2020, exportul a crescut cu 31,3%, iar importul a crescut cu 44,1%.

Traficul prin Canalul Dunăre - Marea Neagră, în volum de 8,4 milioane tone mărfuri în semestrul I 2021, a crescut cu 5,1% faţă de volumul înregistrat în semestrul I 2020. Numărul total al navelor tranzitate a scăzut cu 1,5% în primul semestru al anului 2021 față de cel înregistrat în semestrul I 2020, în timp ce numărul navelor străine care au traversat canalul a fost aproximativ același.

În semestrul I 2021 au fost finalizate 1770 locuinţe, cu 181 mai puține decât în același semestru din 2020.



Ştiri recomandate

12