Prim vicepreşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PRM, Nicolae Gheorghe, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că guvernanţii au făcut un cadou foarte frumos celor care şi-au sărbătorit miercuri ziua numelui, şi anume au scumpit cele mai cumpărate produse alimentare: pîinea şi uleiul. El a atras atenţia, de asemenea, şi asupra preţului mare cu care România cumpără gazele naturale. “România plăteşte cca. 285 de dolari pe mia de metri cubi, preţul în comunitatea europeană este de 240 de euro, iar ţările baltice plătesc un preţ de 122 de dolari pe mia de metri cubi de combustibil. La o diferenţă de 45 de dolari, statul român pierde aprox. 5 miliarde de euro din chestiunea aceasta“, a declarat Gheorghe. El a adus în discuţie şi bugetul de stat pentru 2007, care, în opinia sa, este insuficient pentru nevoile României, mai ales în contextul în care nu au fost luate în calcul şi majorările care vor avea loc. “În ceea ce priveşte sumele alocate pentru Învăţămînt, acestea nu includ creşterea promisă de Guvern pentru salarizarea pe 2007, şi dacă îi raportăm la costul realizat cu salariile pe anul 2006 în primele zece luni, banii alocaţi pe 2007 ajung doar pentru zece luni“, a spus prim vicepreşedintele PRM Constanţa. El a adăugat că sînt insuficiente sumele alocate şi pentru infrastructura drumurilor şi a dat exemplu judeţul nostru, care a fost lovit şi anul acesta şi anul trecut de inundaţii, iar drumurile afectate trebuie refăcute. Gheorghe a explicat că alte judeţe, care au reţele de drumuri mult mai mici ca lungime comparativ cu judeţul Constanţa, au alocate sume mult mai mari prin bugetul pe 2007. În ceea ce priveşte sumele care se alocă din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru judeţul nostru sînt alocate puţin peste 330 de miliarde lei vechi. “Judeţe cu o situaţie economică, geografică şi demografică similară cu a judeţului nostru primesc mult mai mulţi bani de la buget. Noi am făcut o documentaţie pe care o vom trimite la Bucureşti, pentru a se îndrepta aceste inechităţi“, a mai spus Gheorghe.