Locuinţele s-au scumpit, în septembrie 2018, la nivel naţional, cu 1,9% comparativ cu august, până la 1.220 de euro/mp, potrivit unui raport al portalului imobiliare.ro. Capitala se situează pe primul loc în clasamentul lunar al creşterilor de preţ. Vânzătorii şi-au majorat pretenţiile ...
De acum, formularele tipizate ce trebuie depuse de contribuabilii constănțeni la Serviciul Public de Impozite și Taxe sunt mai ușor de completat. Asta pentru că SPIT a modificat formularele tipizate utilizate la nivelul instituției, prin spațierea și alinierea unitară, fiind mai ușor de completat de către ...
Conducerea Sanatoriului Balnear Mangalia lucrează, în prezent, la un proiect de modernizare, care vizează îmbunătățirea condițiilor de tratament și cazare pentru toți cei care se adresează unității medicale din sudul județului Constanța. Astfel, potrivit documentației, proiectul are în ...
Aproape toți pacienții care au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, în perioada 1 - 7 octombrie, au fost spitalizați. Mai exact, din cele 52 de cazuri de boală diareică acută (BDA), medicii au decis ca 35 să rămână pe patul de spital, starea lor de sănătate fiind ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program, în ...
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a anunțat Lista unităților de învățământ în care, datorită organizării referendumului național, se impune suspendarea activităților specifice Zilei internaționale a educației programate în unitatea de învățământ sau a ...
În urma colaborării dintre Comitetul Olimpic și Sportiv și Federația Română de Gimnastică, cu sprijinul Direcției Județene de Tineret și Sport Constanța, al cluburilor sportive și al autorităților locale s-a înființat, la Constanța, Centrul Național de Pregătire a Juniorilor pentru ...
Ca în fiecare an, Institutul Național de Sănătate Publică a făcut cunoscută Metodologia de supraveghere a gripei, infecţiilor respiratorii acute şi a infecţiilor respiratorii acute severe pentru sezonul 2018-2019. Potrivit acesteia, afecţiunile clinice compatibile cu gripa (ILI), infecţiile ...
În condițiile în care nu există zi în care polițiștii de la Rutieră să nu surprindă în trafic vreun șofer beat sau fără permis de conducere la volan, 24 de ore fără incidente majore reprezintă o adevărată premieră. Dar iată că, la nivelul județului Constanța, s-au adunat ...
Asistenții medicali vor fi în focul unui examen important, timp de două zile, în luna noiembrie. Astfel, examenul de grad principal pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali sesiunea noiembrie 2018va fi organizat în perioada 1 - 2 noiembrie 2018, astfel: 1.11.2018 - ...
Peste 200 de voluntari vor ridica, în doar 5 zile, 8 case pentru 8 familii cu venituri reduse din comuna Cumpăna, județul Constanța. Lucrările în cadrul proiectului „Big Build” se va deschide pe 1 octombrie, pe șantierul Habitat for Humanity. Începând cu 1 octombrie, 240 de ...
În sezonul 2018, în perioada 2 mai - 26 septembrie 2018 s-au înregistrat 237 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică. S-au înregistrat 30 de decese (9 decese în București, 4 în jud Iași, 3 în jud Olt, 2 în jud ...
Prima tranșă de vaccin antigripal a venit la Constanța, a anunțat Direcția de Sănătate Publică Județeană. Directorul DSPJ Constanța, ec. Cristina Schipor, a declarat, pentru ”Telegraf”, că 4.500 de doze de vaccin antigripal au sosit deja și au fost distribuite, prioritar, către unitățile ...
Agenția Națională Antidrog (ANA) organizează, în perioada 24 - 28 septembrie, sesiunea de formare în domeniul drogurilor (seria I), destinată asistenților sociali, psihologilor și educatorilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanța ...
Orașul Hârșova pare să se pregătească serios pentru turiști. De curând, localitatea are o hartă digitală, care vine în ajutorul celor ajunși pentru prima dată în acest oraș. Potrivit Primăriei Hârșova, harta a fost realizată și în format tipărit, alături de cele ...
În sezonul 2018, în perioada 2 mai - 6 septembrie 2018 s-au înregistrat 196 de cazuri de infectie cu virusul West Nile, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică. S-au înregistrat 21 de decese (7 decese în București, 4 în județul Iași, 2 în județul Olt, 2 ...