Judoka senegalez decedat în urma unei glume cu un coleg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judoka senegalez decedat în urma unei glume cu un coleg

Sport 06 Noiembrie 2006 / 00:00 711 accesări

Sportivul senegalez Fanta Keita, campion al Africii la judo, la categoria 63 kg, a decedat înaintea unui antrenament efectuat la Rabat, după ce a fost accidentat de un coechipier căruia a dorit să-i facă o glumă, a anunţat, sîmbătă, Agenţia de Presă Senegaleză (APS). Directorul tehnic al lotului naţional de judo al Senegalului, Alassane Thioub, a explicat, pentru APS, că în timpul ceremoniei de salut, Fanta Keita l-a tras pe un coleg de kimono. Acesta, surprins, a reacţionat, însă, trîntindu-l pe Keita, şi provocîndu-i o luxaţie între vertebrele cervicale 4 şi 5, care i-a afectat măduva spinării. Keita, în vîrstă de 22 de ani, era sportivul senegalez cotat cu cele mai mari şanse de a obţine o medalie la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008. El a devenit campion al Africii la categoria 63 de kilograme la Johannesburg, în 2005, şi a cîştigat o medalie de bronz la Jocurile Francofoniei, în decembrie 2005, la Niamey.

Taguri articol


12