Julian Assange, cel mai rău australian al anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Julian Assange, cel mai rău australian al anului

Monden 25 Ianuarie 2011 / 00:00 377 accesări

Dumnezeu, surclasat. Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a fost ales, ieri, cel mai rău australian al anului, de o revistă pentru bărbaţi, pentru că a publicat mii de documente diplomatice confidenţiale. Assange, născut în Australia, s-a aflat în competiţie cu Dumnezeu, prinţesa Mary a Danemarcei şi premierul australian, Julia Gillard, pentru obţinerea acestui titlu nedorit, decernat în fiecare an, de revista ”Zoo Weekly\'s”. Assange a publicat pe Internet mii de documente confidenţiale asupra războaielor din Irak şi Afganistan, dar şi note ale unor diplomaţi americani aflaţi în post în diverse părţi ale lumii. El este cercetat de justiţia suedeză, pentru acuzaţii de violenţe sexuale contra a două tinere, în august, iar în prezent se află în Marea Britanie, sub arest la domiciliu. Audierea în cadrul procedurii de extrădare va avea loc la 7 şi 8 februarie. Julian Assange afirmă că este victima unei manevre politice a autorităţilor suedeze. Potrivit revistei, Assange şi-a disputat titlul acordat cu Dumnezeu, nominalizat din cauza inundaţiilor catastrofale din Australia. De asemenea, prinţesei Mary a Danemarcei, de origine australiană, i se reproşează că a căpătat un accent danez. Julia Gillard a fost şi ea bine plasată pentru obţinerea acestui titlu, pentru felul cum a ajuns la putere, înlocuindu-l pe Kevin Rudd, după o puternică lovitură în cadrul partidului său.

Exclusivitate pe furiş. Cotidianul norvegian ”Aftenposten” împarte cu alte trei ziare ,din Suedia, Danemarca şi Germania, cele 250.000 de note diplomatice americane pe care şi le-a procurat fără acordul WikiLeaks, potrivit directorului executiv al publicţiei suedeze ”Svenska Dagbladet” (SvD), Martin Jönsson. ”Aftenposten” a anunţat la 23 decembrie că a obţinut toate cele 250.000 de note diplomatice americane asupra cărora WikiLeaks a oferit exclusivitate unui număr de cinci mari publicaţii internaţionale: ”The Guardian” (Marea Britanie), ”The New York Times” (SUA), ”Le Monde” (Franţa), ”Der Spiegel” (Germania) şi ”El Pais” (Spania). Confirmând politica ”Aftenposten” de a nu încerca să publice totalitatea notelor, ci de a le selecta pe cele mai semnificative, Jönsson a precizat că ”volumul documentelor este atât de mare, încât este mai uşor din punct de vedere logistic să se lucreze în echipă”. SvD şi ”Aftenposten” aparţin grupului norvegian Schibsted Media. ”Aftenposten” refuză să explice cum a procurat documentele WikiLeaks, iar Jönsson a refuzat, la rândul lui, să se exprime pe acest subiect.

Taguri articol


12