Universitatea „Andrei Şaguna” va sărbători, vineri, împlinirea a 50 de ani de la prima călătorie a omului în Cosmos. Evenimentul va avea loc la ora 17.00, la sediul universităţii, din b-dul Al. Lăpuşneanu, numărul 13. Evenimentul organizat de Universitatea „Andrei Şaguna” îl va avea ca invitat pe Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mihai Reva. Organizatorii au pregătit proiecţii de filme şi un grupaj de cântece tradiţionale ruseşti interpretate de elevii Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârşova. Tot vineri, la sediul universităţii va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografii intitulată „Yuri Gagarin - Istoria primului zbor în Cosmos”. La 12 aprilie 1961, rusul Yuri Gagarin a fost lansat în spaţiu la bordul capsulei Vostok de pe Cosmodromul Baikonur (astăzi în Republica Kazakhtan). Primul astronaut român care i-a urmat exemplul lui Gagarin a fost Dumitru Prunariu, el călătorind în spaţiu 20 de ani mai târziu.