Jumătate de tonă de peşte confiscat într-o zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jumătate de tonă de peşte confiscat într-o zi

Eveniment 11 Aprilie 2009 / 00:00 665 accesări

Aproape cinci sute de kilograme de peşte şi peste un kilometru de plase monofilament au fost confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeani într-o singură zi. Ca urmare a acţiunilor de combatere şi prevenire a braconajului piscicol organizate de agenţii Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DPF) Constanţa, au fost identificaţi în localitatea tulceană Ceamurlia de Jos Iancu Constantin, de 35 de ani, şi Petrică Şerban, de 36 de ani, în timp ce transportau cu o Dacie peste 300 kg de şalău. Luaţi la întrebări de oamenii legii, cei doi nu au putut justifica provenienţa peştelui, alegîndu-se cu dosar penal pentru transport de peşte fără forme legale. În aceeaşi zi, alte patru persoane au fost identificate de poliţiştii din cadrul DPF Constanţa pescuind în apele lacului Razelm cu plase monofilament. Cei patru reuşiseră să braconeze aproape 200 kg de peşte de diferite specii iar poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lor dosare penale pentru pescuit cu plase monofilament interzise prin lege. Cele aproape 500 kg de peşte au fost confiscate şi predate unei unităţi comerciale de profil pentru valorificare.



12