Jumătate dintre angajaţii Ministerului Agriculturii, trimişi la alte agenţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jumătate dintre angajaţii Ministerului Agriculturii, trimişi la alte agenţii

Politică 09 Iulie 2009 / 00:00 434 accesări

Una caldă, alta rece la Ministerul Agriculturii! După doar o săptămînă de la scandalul izbucnit în urma deciziei ministrului Agriculturii de a majora salariile directorilor din subordinea sa, asta în timp ce alţi bugetari nu ştiu cînd îşi vor mai lua banii, Ilie Sîrbu schimbă sistemul administrativ al instituţiei. Ministrul Agriculturii a anunţat că va reduce la jumătate aparatul de lucru al ministerului. „Din 600 şi ceva vom reduce cam la 300 şi ceva, cam jumătate. Vorbim numai de aparatul ministerului, aparatul central, după aceea vom vedea în teritoriu cum se mişcă lucrurile şi după aceea vom vedea dacă mai reducem, sau dacă trebuie să mai dăm personal, pentru că sînt direcţii în teritoriu care au şase-şapte oameni. Am lăsat libertatea secretarilor de stat, directorilor generali să-şi aleagă singuri din personalul existent, să-şi aleagă cei mai buni oameni”, a declarat Sîrbu. Ministrul a precizat însă că aceşti oameni nu vor rămîne fără loc de muncă, ci vor fi distribuiţi acolo unde este nevoie de personal. “Nu vor pleca, ei vor fi distribuiţi în celelalte agenţii, unde avem locuri de muncă vacante şi pot să activeze mai bine faţă de unul nou. E reducerea aparatului. Ceilalţi pleacă în agenţii, precum Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Nu ştiu dacă îi vor lua pe toţi, noi avem nevoie de 2.000, fiindcă e un criteriu clar de la UE: un om la 250 de fermieri şi nu avem”, a explicat Sîrbu. Întrebat care ar fi economia de la buget, Sîrbu a spus că aceşti oameni vor fi plătiţi din alte fonduri, cea mai mare parte europene. “E altceva, salariile sînt pe fonduri europene, din plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, tot de la UE”, a mai arătat ministrul. Ilie Sîrbu a precizat că hotărîrea de Guvern prin care propune această reducere a fost deja avizată de ministerul de Finanţe şi că ar putea intra în şedinţa de Guvern de săptămîna viitoare.



12