Juncker a salutat abrogarea OUG 13/2017, care „periclita progresele realizate ani de zile“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Juncker a salutat abrogarea OUG 13/2017, care „periclita progresele realizate ani de zile“

Externe 17 Februarie 2017 / 22:27 470 accesări

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a salutat, în timpul întrevederii de vineri cu premierul Sorin Grindeanu, abrogarea OUG 13/2017, care ”periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu” și a cerut transparență pentru orice măsură care va fi adoptată în viitor.

Premierul României Sorin Grindeanu și președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker au avut, potrivit unui comunicat de presă remis de Executivul de la București, ”o discuție constructivă” în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o vineri la Bruxelles.

”Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluții din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și despre lupta împotriva corupției. Președintele Juncker a salutat recenta decizie a Guvernului român de abrogare a ordonanței de urgență care periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu. Prim-ministrul Grindeanu și președintele Juncker au convenit asupra importanței unei largi consultări a principalelor părți interesate și a unui proces democratic pe care să-l parcurgă orice măsură care va fi adoptată în viitor. Transparența și deschiderea vor fi esențiale pentru restabilirea și menținerea încrederii și stabilității”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Juncker l-a încurajat pe premierul român să continue lupta împotriva corupției și a oferit autorităților române sprijinul Comisiei Europene.

”Președintele Juncker a reiterat intenția de încheiere a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în timpul mandatului său în condițiile în care România își va îndeplini obiectivele de referință necesare. Calea pentru atingerea acestor obiective de referință este stabilită în mod clar în rapoartele Comisiei privind Mecanismul de Cooperare și Verificare”, se mai menționează în comunicat.

Cei doi oficiali au abordat pe scurt și situația economică a României.

”Președintele l-a încurajat pe premier să continue punerea în aplicare a reformelor în vederea modernizării economice și sociale, în același timp cu dezvoltarea unei politici fiscale responsabile. Au convenit să lucreze împreună în continuare în vederea îmbunătățirii capacității de absorbție a fondurilor europene în România. La rândul său, premierul s-a angajat să colaboreze îndeaproape cu Comisia Europeană în ceea ce privește Agenda Europeană de Apărare. În cursul întâlnirii, s-a abordat de asemenea problema migrației. Președintele Juncker a salutat contribuția României la Poliția de Frontieră și la Garda de Coastă la nivel european pentru securizarea frontierelor externe comune ale Uniunii, precum și eforturile României de consolidare a solidarității în domeniul migrației și azilului. Dat fiind faptul că România marchează 10 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, premierul României și președintele Juncker au discutat, de asemenea, despre viitorul UE cu 27 de state membre, înaintea Summit-ului de la Roma, din luna martie, precum și despre Președinția română a Consiliului din prima jumătate a anului 2019”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Potrivit documentului, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și-a exprimat încrederea că mandatul Președinției române va fi unul foarte bun în 2019 și a oferit sprijinul deplin și expertiza Comisiei pe tot parcursul procesului.

Premierul Sorin Grindeanu a efectuat o vizită de două zile la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, dar și cu președintele și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker și Frans Timmermans.



12