Juniorii constănţeni au fost recompensaţi de DJST

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru rezultatele obţinute în 2012

Juniorii constănţeni au fost recompensaţi de DJST

Sport 27 Decembrie 2012 / 00:00 596 accesări

Vineri, 21 decembrie, în sala de festivităţi a Hotelului “Sport” din Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa i-a premiat pe “Cei mai buni sportivi juniori constănţeni ai anului 2012”. Desfăşurată într-o atmosferă de sărbătoare, premierea a fost efectuată de directorul adjunct al DJST, Mihai Orzan, şi de Mariana Tudora, consilier sport DJST.

Premiul Judeţean pentru Sport juniori i-a revenit Andreei Tătaru (canotaj, LPS “Nicolae Rotaru”), care se află în cantonament, astfel că premiul a fost înmânat antrenoarei Norica Sarchizian. În continuare, au fost recompensaţi cei mai buni zece sportivi juniori ai anului: 1. Laura Pricop (haltere, CS Farul-LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Angheluş Beşleagă); 2. Iulian Buiciac (canotaj, CS Ştiinţa, antrenor Marian Grijuc); 3. Laura Oprea (canotaj, CS Ştiinţa, antrenor Georgeta Grijuc); 4. Ionela Broască (haltere, CS Farul-LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Angheluş Beşleagă); 5. Livia Cotoban (karate, CS Farul, antrenor Valerian Muşat); 6. Andreea Cotoban (karate, CS Farul, antrenor Valerian Muşat) şi Mălina Miliu (karate, CS Karate Dinamic, antrenor Gabriel Popescu); 7. Cristina Chiriţă (culturism, CS Farul, antrenor Cristian Mihăilescu); 8. Cosmin Simion (kaiak-canoe, CS Agigea, antrenor Ionel Raţă); 9. George Nedelcu (canotaj, CS Farul, antrenor Dumitru Răducanu), Alexandru Mardare (canotaj, CS Ştiinţa, antrenor Marian Grijuc) şi Florin Hodorogea (canotaj, LPS “Nicolae-Rotaru”, antrenor Norica Sarchizian); 10. Ionuţ Sîrbu (kaiac-canoe, CS Farul, antrenor Gabriel Aftenie), Cristi Boboc (atletism, LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Niculina Chiricuţă) şi Alexandru Păun (Karate, CS Karate Tradiţional, antrenor Nicolae Dumitrescu).

„Acest an a fost unul greu, cu multe ore de antrenament în sală, dar şi unul de succes graţie rezultatelor obţinute. Am înregistrat cele mai bune performanţe din carieră, am adunat medalii strălucitoare şi sper să continui la fel şi în 2013. Obiectivul meu pentru anul viitor este un loc cât mai bun la Campionatele Mondiale, dar visul meu este să ajung la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016”, a spus halterofila Laura Pricop.

PREMII SPECIALE. Tot în cadrul festivităţii de vineri au fost acordate şi cele trei premii speciale, Premiul “Fair-Play şi Toleranţă în Sport”: Andrei Szemerjai şi echipa de la LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa; Premiul de excelenţă pentru “Promovarea sportului universitar în lume” - Echipa de futsal a Universităţii Ovidius - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Constanţa - campioană mondială universitară şi, nu în ultimul rând, Premiul pentru “Promovarea sportului constănţean”: Elena Frîncu - membru COSR.

„Este o mare bucurie şi onoare, mai ales că nu am muncit niciodată cu gândul la recompensă. Mă bucur că membrii Consiliului Consultativ al DJST au considerat că merit această distincţie, iar acest premiu, alături de Colanul de Aur, primit din partea COSR, şi titlul de Manager de Succes reprezintă o recompensă a eforturilor tuturor constănţenilor, care au fost alături de mine, iar sprijinul lor m-a obligat să fac performanţă. Le mulţumesc colegilor, dar urmează să fac un pas în spate şi să rămân doar voluntar în sport, pentru că DJST are o echipă nouă, iar Mihai Orzan a preluat bine frâiele. Sper ca anul 2013 să fie un an al modernizării, inclusiv în sport”, a spus Elena Frîncu.

„Pentru mine, personal, acest premiu este o bucurie deosebită, o recunoaştere a muncii depuse la Liceul cu Program Sportiv, venită într-un moment când se împlinesc zece ani de când ocup funcţia de director. Mă bucur că oamenii de sport şi organele locale au considerat că ceea ce am făcut corespunde aşteptărilor. Totodată, este o recunoaştere a muncii depuse de tot personalul insituţiei, dar şi a valorii sportivilor. A fost un an deosebit de greu, cu multe nopţi de nesomn, din cauza datoriilor, care au pus sub semnul întrebării funcţionarea liceului. Mă bucur să spun că încheiem anul fără datorii, graţie oamenilor de bine, inspectorului general şi autorităţilor locale, care au înţeles că acest club reprezintă un pilon pentru sportul românesc”, a adăugat Andrei Szemerjai.



12