La primele ore ale dimineții de duminică, 4 iunie, în ziua în care creștinii ortodocși și catolici deopotrivă sărbătoresc „Sfânta Treime”, NS Mircea a părăsit portul Ajaccio din Insula Corsica, luând drum spre Portul Vigo, următoarea etapă din acest marș de instrucție.
Escala din Ajaccio, capitala Corsicii, a fost eminamente una tehnică, de refacere a echipajului și de refacere a plinurilor navei.
Din păcate pentru partea de reprezentare pe care o face de regulă Mircea în porturile de escală, în perioada 3-4 iunie, o delegație a MApN a participat la o ceremonie oficială de comemorare a eroilor români din Primul Război Mondial decedați în prizonierat şi înhumaţi în Cimitirul eroilor din localitatea Soultzmatt, regiunea Alsacia. Din această cauză, oficialii români acreditați în Franța... n-au ajuns în însorita Corsică.
În prima zi a escalei la Ajaccio, a fost lansat primul număr al revistei cadeților de la bord, încercare care va depăși cu siguranță timiditatea începutului, de a scrie despre experiențele de pe Mircea.
Corsica aparţine Franţei din 1768, deşi corsicanii nu s-au considerat niciodată francezi, ci oameni liberi, dar prin spirit este mai degrabă italiană. Este a treia cea mai mare insulă a Mediteranei de vest şi cea mai puţin populată.
Pentru tinerii cadeți de la bord, Ajaccio a fost o reîntâlnire cu istoria, cu limba și civilizația franceză, cărora poate le-au dat mai puțină importanță la orele din liceu. Locul de naștere al lui Napoleon Bonaparte, Ajaccio respiră esenţa spiritului corsican reprezentat de acesta și orașul este practic împânzit de mărturiile prezenței lui Napoleon aici. Nu ne-am lăsat însă nici noi mai prejos și Napoleon al nostru, locotenentul Nicolae Aurel Napoleon, a fost printre primii marinari români de pe bric care au ajuns la Casa memorială a lui Napoleon Bonaparte. Și dincolo de ineditul numelui, am apreciat cunoștințele lui despre personalitatea ilustrului lui predecesor.
Plimbându-se prin Casa memorială a lui Napoleon Bonaparte și prin Cetatea din Ajaccio, tinerii studenți și elevi de la bordul navei au uitat preț de câteva ore de Mircea, de răul de mare, de torsul zgomotos al motorului navei și au evadat în lumea sfârșitului de secol XVIII, plimbându-se imaginar prin saloanele societății franceze de atunci, printre baluri, intrigi, iubiri pasionale și războaie, deopotrivă. Amestecul de cultură franceză și italiană dă un farmec aparte acestei părți de Corsica, iar capul de maur - care exprimă luptătorii pentru libertate şi independenţă - se regăsește pe Pavilionul Corsicii, în sigla companiei de feriboaturi, și reprezintă un laitmotiv pentru ceea ce definește zona.
Maica Tereza spunea că: „Trec o singură dată prin viață. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici”. Ne-am raliat și noi acestei maxime și n-am ratat din traseul nostru vizitarea Muzeului Fesch și a Citadelei, două dintre obiectivele importante ale zonei.
Pe aleile încărcate de istorie și năpădite de buruieni acum din Citadela din Ajaccio, am încercat să auzim strigătele de deznădejde ale prizonierilor închiși aici în decursul vremii, am auzit pasul cadențat de la schimbarea gărzilor și foșnetul produs de discursul generalului Charles de Gaulle, ținut la Ajaccio pe 8 octombrie 1943, discurs de mulțumire pentru efortul și lupta corsicanilor de a deveni primul teritoriu francez eliberat de sub dominația nazistă.
Altfel, Ajaccio a fost și locul unde ne-am convins încă o dată de frumusețea peisajului mediteranean, de plajele frumoase și de pasiunea oamenilor pentru bărci și navigație. Și tot aici am ridicat pavilionul navei ascultând deopotrivă „Deșteaptă-te române” și „Marseieza”.
După trei zile în Ajaccio, micii corsicani de la bordul lui NS Mircea sunt pregătiți pentru o nouă etapă din acest marș de instrucție. Ne îndreptăm spre Vigo, unde programul escalei va include printre altele și vizita Academiei Navale Spaniole. Până atunci însă, Mircea să pregătește să-și întindă velele și să se folosească de forța vântului în drumul spre Gibraltar. Și ne pregătim de o nouă etapă de marș în care vom avea momente în care vom avea rău de mare, vom căuta compania unui coleg sau vom dori să ne refugiem pe insule de singurătate, sau vom căuta cu înfrigurare sateliții care să ne ajute să spunem poate un „La mulți ani” cuiva drag de acasă, să povestim impresii de pe Mircea sau pur și simplu să auzim vocea plăcută a unei persoane dragi rămase acasă. Pe Mircea se fac și desfac amiciții și prietenii, pe Mircea reînvățăm să ne bucurăm de un răsărit de soare, să ne întristăm când colegul căruia doream să-i spunem ceva este ocupat, pe Mircea trebuie să învățăm să lucrăm în echipă și tot pe Mircea învățăm să ne bucurăm și să plângem deopotrivă.
„Dragostea nu privește cu ochii, ci cu mintea” - William Shakespeare. Până la următoarea corespondență, de la bordul lui Mircea vă transmitem dragoste, speranță și încredere! Și asemenea motto-ului cu care am deschis corespondența, nici la bordul lui Mircea nu există cuvântul „imposibil“, cu toate că...
Corespondenţă Căpitan-comandor Mihai EGOROV