Jurnalistă americană, arestată în Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sub acuzația de intrare neautorizată într-o zonă militară

Jurnalistă americană, arestată în Turcia

Externe 01 Septembrie 2016 / 10:30 594 accesări

O jurnalistă americană, care anterior ar fi fost răpită în Siria de un grup militant, a fost arestată în Turcia și este acuzată că ar fi intrat ilegal într-o zonă militară, au anunțat autoritățile americane, relatează BBC News online.

Jurnalista americană Lindsey Snell a fost arestat în Turcia la începutul lunii august și este încarcerată la o închisoare din provincia Hatay, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.

Oficialul american a mai precizat că Washingtonul se află în discuții cu autoritățile turce pe marginea acestui caz.

Potrivit unor mesaje postate recent de Snell pe rețelele sociale, ea ar fi fost răpită în luna iulie de militanții Jabhat al-Nusra, grup afiliat anterior cu rețeaua teroristă al-Qaeda, însă a reușit să evadeze.

Cotidianul turc Yeni Safak a relatat că Lindsey Snell a fost reținut în apropierea frontierei cu Siria.

"O jurnalistă americană a fost prinsă în timp ce încerca să traverseze ilegal frontiera; ea a fost pusă sub acuzare și se află în detenție. Procesul este în curs de desfășurare. Deocamdată, nu știm dacă este un spion sau nu," a declarat guvernatorul provinciei Hatay, Ercan Topaca, citat de agenția de știri Anadolu.

Un oficial al Departamentului de Stat a declarat pentru BBC că nu este clar motivul pentru care Snell a călătorit în Siria și nici dacă profesia de jurnalist a jucat un rol în arestarea ei.



12