Localitatea Zorile, din comuna Adamclisi, a fost, sâmbătă, scena unui scandal cu iz electoral, în care este implicat prefectul apolitic îmbrăcat în portocaliu Claudiu Palaz şi căruia i-au căzut victime două localnice şi un cameraman Neptun TV. Localnicii povestesc că prefectul, echipat cum se cuvine în culorile Partidului Democrat Liberal, se întâlnise la o bodegă din sat cu mai mulţi pedelişti de frunte din sat, printre care şi candidatul partidului la funcţia de primar, Tudorel Anton Burcea, care va intra în campanie electorală săptămâna viitoare. Scandalul a izbucnit în momentul în care petrecăreţii au dat cu ochii de operatorul de imagine Neptun TV Marius Panţu şi reporterul Consuela Stratulat, sosiţi la Zorile în baza unor informaţii conform cărora la bodegă se desfăşoară o acţiune electorală portocalie, înaintea declanşării oficiale a campaniei electorale. Martorii povestesc îngroziţi cum portocaliii s-au năpustit asupra echipei Neptun TV, l-au alergat pe operator câteva sute de metri, l-au pus la pământ şi, între picioarele şi pumnii aplicaţi acestuia, i-au distrus camera de luat vederi. Două femei care se aflau în zonă au fost şi ele bruscate. În acest timp, câţiva găligani au sfătuit-o ameninţător pe reportera Neptun TV să urce în maşină pentru a nu fi următoarea victimă. Mai multe echipaje ale Poliţiei au fost chemate în zonă pentru a calma sătenii. Cameramanul s-a ales cu contuzii pe corp şi pe faţă, iar una dintre femeile agresate a fost transportată în stare de şoc la Spital, cu o ambulanţă. În urma celor întâmplate, echipa Neptun TV a depus o plângere la Postul de poliţie Adamclisi. Purtătorul de cuvânt al IJP Constanţa, insp. Radu Croitoru, a declarat: “S-au întocmit dosare penale pentru tâlhărie şi distrugere. Toate persoanele care se aflau în zonă au fost identificate. Se vor face propunerile către instanţă”. Principalul agresor, din spusele cameramanului, este Constantin Dărac, cunoscut ca fiind braconier.
PREFECT ÎNCURCAT ÎN DECLARAŢII. Întrebat de ce s-a întâlnit cu portocaliii cu câteva zile înainte de campania electorală, prefectul s-a încurcat în declaraţii. Iniţial, a declarat că era în timpul liber şi, fiind de-al locului (tatăl lui Palaz are, de bună vreme, sediul central al firmei familiei în satul apropiat, Pietreni), s-ar fi întâlnit cu sătenii pentru a vorbi cu ei. „Am vorbit despre tatăl meu şi despre faptul că unii dintre eu muncit împreună cu tatăl meu. Faptul că am fost acolo nu are legătură cu nicio acţiune electorală. Eu am fost în foarte multe zone ale judeţului”. Prefectul a schimbat placa atunci când a fost întrebat ce căuta „în timpul liber” cu maşina de serviciu, alimentată, probabil, din bani publici: „Este o acţiune pe care o voi face şi de acum înainte: voi acorda audienţe în judeţ. Ştiam că sunt probleme cu apa la Zorile şi am vorbit cu oamenii pe tema aceasta. Nu ştiu dacă erau sau nu simpatizanţi ai vreunui partid”. Ei aş! Soţia fostului primar al localităţii, Marieta Burcea, spune că Palaz nu a mai călcat în Adamclisi, la astfel de întâlniri, niciodată de când este prefect. El vrea însă ca noi să credem că, întâmplător, a mers la Adamclisi, unde, întâmplător, urmează a fi organizate alegeri şi, chiar cu totul întâmplător, îmbrăcat în portocaliu, s-a întâlnit numai cu pedelişti care, la fel de întâmplător, au devenit violenţi când au văzut camere de luat vederi. Preşedintele PDL Constanţa, Mircea Banias, a declarat că nu ştie nimic despre cele întâmplate la Zorile, însă a promis că va declanşa o anchetă internă în partid pentru a stabili dacă vreun membru PDL a fost implicat în scandal. Vom reveni.