Cunoscutul corespondent TV Cătălin Radu Tănase îşi joacă propriul rol, alături de celebrul Jean-Claude Van Damme, în filmul „Weapon\", filmat în Studiourile MediaPro. „În film relatez în direct primele măsuri luate de noul şef al Interpol, după care realizez un interviu cu respectivul, cu doar câteva ore înainte de a fi asasinat de mafie\", a mărturisit jurnalistul.
● Reporterul „Van Damme”... ● În timpul filmărilor, Cătălin Radu Tănase s-a întâlnit şi cu celebrul actor Jean-Claude Van Damme, care chiar a ţinut să facă, pentru scurt timp, schimb de roluri cu corespondentul special al ştirilor TV. „Pe Jean-Claude Van Damme nu pot să-l descriu decât ca o surpriză mai mult decât plăcută. Numele şi cariera lui au fost suficiente pentru respectul şi deferenţa pe care le-a primit din partea tuturor. După ce i-am explicat cine sunt şi ce rol joc în ‘Weapon’, cel mai recent film al lui, a acceptat să facă câteva fotografii cu mine. Nu mă aşteptam, în schimb, la ce avea să urmeze”, a declarat Cătălin Radu Tănase. Acesta şi-a amintit amuzat: „Din reflex, ţineam în mână microfonul. La un moment dat, zâmbitor, mi-a smuls microfonul din mână şi mi-a luat el mie un interviu. Ce credeţi că m-a întrebat? -‘Cum îmi place România?’- Probabil că fusese exasperat cu întrebarea asta de fiecare dată când a filmat la noi în ţară\".
● Echipă de ştiri românească, în „Weapon\"! ● Pentru filmul amintit, un post central de televiziune a pus la dispoziţia producătorilor un întreg arsenal: cel mai performant SNG (car de transmisie prin satelit), tot echipamentul folosit de obicei la transmisiile live şi o echipă completă. Astfel, corespondentul special Cătălin Radu Tănase va fi însoţit, şi în platou, de coechipierul său de la „Ştiri”, cameramanul Zsolt Vago.
Cel mai recent proiect al starului belgian are acţiunea plasată în Europa Centrală şi de Est şi îl prezintă pe Van Damme în rolul unui asasin profesionist, care, după ce este angajat de o grupare criminală, devine el însuşi o ţintă într-o conspiraţie ce implică interese internaţionale. Înregistrările se realizează zilele acestea, la Buftea şi în Bucureşti, la Studiourile MediaPro. Alături de Van Damme joacă Scott Adkins, deţinător de centură neagră Wushu, Tae Kwon Do, Kickboxing, Judo şi Jiujitsu. Jean-Claude Van Damme şi Scott Adkins sunt la a doua colaborare, prima dată întâlnindu-se în 2008, în pelicula „Grănicerul/ The Shepherd\". Alături de Van Damme, în acest film joacă şi fiii actorului, Kristopher Van Varenberg şi Bianca Van Varenberg. Filmul include şi o serie de actori români: Valentin Teodosiu, Florin Busuioc şi Alin Panc, iar regia este semnată de Ernie Barbarash.