Jurnaliştii americani nu-l pot fotografia pe... Obama?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jurnaliştii americani nu-l pot fotografia pe... Obama?

Externe 25 Noiembrie 2013 / 00:00 360 accesări

Jurnaliştii şi fotoreporterii acreditaţi la Casa Albă provenind de la numeroase publicaţii şi trusturi de presă au protestat faţă de restricţiile impuse în ceea ce priveşte posibilitatea de a-l fotografia pe preşedintele Obama şi au comparat administraţia prezidenţială cu Uniunea Sovietică. Potrivit Huffingtonpost.com, jurnaliştii de la Associated Press, ABC News, Fox News Channel, The New York Times Co. şi de la alte 34 companii de presă au protestat faţă de aceste măsuri restrictive într-o scrisoare expediată pe adresa Casei Albe, în care au solicitat să li se permită să se apropie mai mult de preşedintele Obama în intervalul de timp în care acesta se achită de obligaţiile sale oficiale şi se întâlneşte cu membrii echipei prezidenţiale în Biroul Oval şi în afara acestuia.

„Jurnaliştilor li se neagă în mod frecvent dreptul de a-l fotografia sau de a-l filma pe preşedinte în timp ce acesta se achită de îndatoririle sale oficiale. Imediat ce jurnaliştii pun mâna pe aparatele lor de fotografiat sau pe camerele de luat vederi, intervin oficialii din administraţia prezidenţială, împiedicând astfel publicul larg să aibă o perspectivă independentă asupra importantelor funcţiuni îndeplinite de ramura executivă a Guvernului”, au scris semnatarii acestei scrisori de protest, adresată purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. „Pentru a fi cât mai clari, vă semnalăm că ne referim la activităţile prezidenţiale care au o natură profund publică. Pentru a fi la fel de clari, nu vă cerem să ne asiguraţi accesul în mod liber în Casa Albă sau în zonele rezervate, închise din motive de securitate naţională”, au adăugat semnatarii scrisorii. Motivul aparent pentru care reporterii acreditaţi la Casa Albă nu au avut dreptul să participe la o serie de evenimente prezidenţiale este acela că respectivele întâlniri ale preşedintelui Obama erau catalogate ca fiind private. „Restricţiile impuse de Casa Albă fotografilor care acoperă acele evenimente, urmate de publicarea constantă, de către Casa Albă, a fotografiilor realizate de angajaţi guvernamentali la aceleaşi evenimente, reprezintă o restricţie arbitrară şi o ingerinţă neîntemeiată în activităţile de presă legale. Aţi înlocuit, într-adevăr, fotojurnalismul independent cu lansări de presă vizuală”, au mai spus semnatarii acestei scrisori de protest.

În replică, preşedintele american a declarat că nu se gândeşte la propria securitate, potrivit unui interviu acordat vineri, la 50 de ani de la asasinarea predecesorului său John F. Kennedy. „Nu mă gândesc la asta”, a afirmat cel de-al 44-lea preşedinte american, întrebat de jurnalista Barbara Walters, de la postul de televiziune ABC, cu privire la propria securitate. Barack Obama a menţionat că liniştea sa o datorează Serviciilor Secrete, care îl protejează şi care, în opinia sa, fac „o muncă extraordinară în fiecare zi”. După asasinarea lui Kennedy la Dallas, Secret Service a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă: de la 350 de poliţişti şi un buget de 5,5 milioane de dolari în 1963, forţele acestei unităţi de elită au ajuns, cinci ani mai târziu, la 600 de poliţişti şi la un buget de 17 milioane de dolari. Secret Service dispune în prezent de 7.000 de agenţi, iar bugetul său atinge 1,6 miliarde de dolari. Aceşti agenţi, cu căşti în urechi şi pistoale sub vestă, au misiunea de a asigura securitatea preşedintelui şi a familiei sale apropiate, dar şi a demnitarilor străini aflaţi în vizită în SUA.



12