Jurnaliştii constănţeni au lăsat condeiul pentru distracţie şi focuri de artificii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jurnaliştii constănţeni au lăsat condeiul pentru distracţie şi focuri de artificii

Justiție 27 Decembrie 2007 / 00:00 608 accesări

Celebrul profesor de jurnalism David Randall spunea că ştirile importante sînt cele despre fapte, nu cele despre vorbe. Trăim în secolul vitezei şi dincolo de goana nebună după ştiri senzaţionale, anchete incendiare şi reportaje în exclusivitate, vine o vreme cînd ziariştii lasă deoparte condeiul şi fac bilanţul faptelor - dar şi al vorbelor - de peste an. Cel puţin aşa spune tradiţia la Constanţa, ca în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului, gazetarii şi politicienii să petreacă la Revelionul Jurnaliştilor. Duminică seara, la un cunoscut restaurant din staţiunea Mamaia, jurnaliştii constănţeni şi cei care în timpul anului s-au aflat de cealaltă parte a baricadei au închinat o cupă de şampanie pentru noul an care stă să înceapă. „A fost un an cu realizări şi neîmpliniri, însă ne dorim ca în 2008 să ne mîndrim cu cît mai multe fapte bune. Le doresc jurnaliştilor constănţeni multă sănătate şi succese în meseria practicată cu atîta dăruire, dar şi distracţie, pentru că este Revelionul lor”, a declarat consilierul municipal Nicolae Moga, iniţiatorul Revelionului Jurnaliştilor. La manifestare au participat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, viceprimarul municipiului Constanţa, Gabi Stan, dar şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. “Revelionul Jurnaliştilor s-a născut din iniţiativa lui Nicolae Moga şi este un bun prilej pentru toţi colegii de breaslă de a trece peste concurenţă şi de a se bucura împreună de această seară”, a declarat directorul executiv al Televiziunii Neptun, Sorin-Lucian Ionescu. După reprezentaţia ansamblurilor folclorice şi cunoscutul foc de artificii de la miezul nopţii, jurnaliştii au participat la tombola cu premii în produse electronice şi electrocasnice.



12