Muntazer al-Zaidi, jurnalistul irakian arestat după ce a aruncat, în luna decembrie, cu pantofii către preşedintele Bush va fi eliberat mai devreme, după ce pedeapsa i-a fost redusă de la trei ani, la un an. Muntazer al-Zaidi a devenit un erou în lumea arabă, pentru gestul său din decembrie 2008, din timpul unei conferinţe de presă. Bărbatul, în vîrstă de 30 de ani, va fi eliberat la 14 septembrie, cu trei luni mai devreme, pentru bună purtare, a declarat avocatul său. “Am fost informaţi oficial despre decizia instanţei”, a declarat avocatul Karim al-Shujairi. “Eliberarea sa va fi o victorie pentru presa irakiană liberă şi onorabilă”, a apreciat acesta. Şi politicianul sunnit Dhafir al-Ani a salutat vestea eliberării sale. “Pantofii lui al-Zaidi au fost un rămas-bun potrivit pentru faptele lui Bush în Irak”, a afirmat acesta. Şi adepţii clericului şiit Moqtada al-Sadr, care au manifestat cerînd eliberarea jurnalistului, au salutat de asemenea decizia. “Noi credem că al-Zaidi nu a comis nicio infracţiune, ci doar a exprimat dorinţa poporului irakian care respinge ocupaţia SUA”, a afirmat Falah Shanshal, adăugînd că jurnalistul va rămîne întotdeauna “un erou”.